Primarul Crişan, despre deputatul Luca: "Nu e copt deloc la minte"
22.02.10 de Orlando Toader
Primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, a declarat luni pentru NEWS-AR că deputatul Ciprian Luca „nu este copt deloc la minte”, în urma afirmaţiilor pe care parlamentarul le-a făcut după desfăşurarea Congresului PSD de la sfârşitul săptămânii trecute. Luca afirmase atunci că Ioan Crişan, alături de alţi câţiva delegaţi ai PSD Arad, ar fi votat în favoarea lui Mircea Geoană. „Dacă domnul Ciprian Luca a declarat că eu sau Burdan (n.r. – primarul oraşului Chişineu Criş) sau oricare altcineva am votat într-un anumite fel înseamnă că, deşi e deputat, nu e copt deloc la minte”, a declarat pentru NEWS-AR, Ioan Crişan.
Primarul comunei Vladimirescu, unul dintre „greii” PSD Arad, a mai precizat pentru NEWS-AR că sâmbătă a participat la cel mai democratic congres din istoria PSD şi că el a votat aşa cum i-a dictat conştiinţa. „Cred că a fost cel mai democratic proces de votare şi ar trebui să fie aşa înclusiv la alegeri (n.r. – prezidenţiale, parlamentare şi locale). Eu am votat aşa cum mi-a dictat conştiinţa şi cum am crezut eu că este mai bine pentru partid”, declarat Ioan Crişan, fără a nominaliza persoana căreia i-a acordat votul.
Deputatul social-democrat Ciprian Luca a declarat duminică pentru NEWS-AR că se bucură de victoria lui Victor Ponta în faţa lui Mircea Geoană. „Este o victorie pentru viitorul partidului, care va produce mari schimbări în interiorul acestuia. Sper ca acest lucru să se resimtă şi la Arad, pentru că organizaţia a intrat într-o amorţeală nefirească. Eu consider că Organizaţia Judeţeană PSD Arad trebuie să meargă într-o altă direcţie şi cu alţi oameni”, a declarat deputatul Ciprian Luca.
Acesta a ţinut să sublinieze că la Congresul PSD de sâmbătă mai multe personalităţi ale PSD Arad au votat în favoarea lui Mircea Geoană. „Este vorba de Marius Lazăr, Florin Remeţan, Iuliana Mureşan, Ioan Crişan, Irina Rus şi Gheorghe Burdan, ceilalţi membri ai delegaţiei votând cu Victor Ponta”, a declarat Ciprian Luca. Conform altor surse, primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, ar fi votat însă cu Victor Ponta. În ceea ce priveşte viitoarea conducere a Organizaţiei Judeţene PSD Arad, Ciprian Luca a declarat pentru NEWS-AR că cele mai mari şanse la preşedinţia acesteia le au Dorel Căprar şi Avram Crăciun.
În final, deputatul a declarat că dacă ar fi candidat Adrian Năstase ar fi votat cu acesta, dar că, în condiţiile retragerii fostului lider social-democrat, a votat cu Victor Ponta.
Comentarii (8)
cascatau - la 22 02 2010 ora 24:43
tripa esti cel mai mare lingau din ineu si tu esti un ghibit si nu trebuie sa ti puta picioarele cand vi la sedinta .ne sufoci nespalatule
ha ha - la 22 02 2010 ora 21:00
mars mah cu Hotaran a ta cu tot, Caprar va fi noul presedinte, toata lumea stie deja si vin deja pupincuristii la el sa-l pupe in dos, oameni cu bani ma refer nu orice jeguri...
alegator aradean - la 22 02 2010 ora 20:58
Ce a vrut sa spuna dl Crisan despre mintea lui Luca? Care minte?
Cat despre Caprar sau Melinte la conducerea PSD Arad? ferasca al de sus, ca astia nu vor decat ”os de ros”. Decat astia doi, mai bine Teodora Hotaran....
tripa ineu - la 22 02 2010 ora 19:58
ba cel mai bun ar fi melinte am lucrat cu el in campanie si e valabil omu asta de oameni ca el avem nevoie nu de gunoaie ca cascatau
caprar - la 22 02 2010 ora 19:56
voi fi prezent de acum incolo am vorbit cu victor si zice ca ma pune pe mine ca nu vad pe altcineva doar nu il pune pe cascatau sau titiriga daca crisan a tradat
crisan - la 22 02 2010 ora 19:54
pe mine nu ma intereseaza presedintia ca am negociat pt radu sa ramana subprefect si pt cami sa mearga la o institutie a cja si eu astept sa fiu dat afara sa trec dincolo
un alegător - la 22 02 2010 ora 18:43
Apropo! Oare cu ce se mai ocupă în prezent D.Căprar?
Nu este deloc preezent în
activitatea politică! Şi
atunci?
adevarul - la 22 02 2010 ora 12:32
e clar ca a inceput razboiul Luca se vrea presedinte, poate si Crisan si de aceea e tambalau...
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureĹźan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
cascatau - la 22 02 2010 ora 24:43
tripa esti cel mai mare lingau din ineu si tu esti un ghibit si nu trebuie sa ti puta picioarele cand vi la sedinta .ne sufoci nespalatule