Flash news:
 
<< Înapoi

Profeţie pentru 2012: "Pământul se va transforma uluitor"



06.12.11 de M.T.

O rusoaică a lansat la Sankt Petersburg o carte care conţine profeţiile sale pentru anul 2012.
Astfel, conform Tamarei Globa Mikhailovna, omenirea va asista la schimbări majore. „Vom fi martorii unor schimbări majore. Pământul se va transforma uluitor, teritoriile nu vor mai fi la fel cum le ştiam, unele popoare vor dispărea, altele se vor naşte. Vom avea parte de secetă şi fenomene meteo cu care nu ne-am mai întâlnit până acum”, a declarat Tamarei Globa Mikhailovna, citată de Komsomolskaya Pravda.
Anul 2012 va fi şi unul al inovaţiilor de tot felul. Astfel, în fiecare lună vor apărea lucruri noi, care ne vor îmbunătăţi traiul, susţine Tamara Globa Mikhailovna.



Comentarii (7)

Iniiatul Rom\n - la 21 05 2012 ora 17:45




INIŢIATUL ROMÂN
Mesajul Domnului DUMNEZEEU Sfânta Trinitate a Domnilor Sfinţi Unici Supremi „Y • y // y”, Creatorul şi Generatorul Lumii Divine de Jos, prezentat în Revelaţia Sfântă din data de 21 mai 2012, din „Divina Carte”.
1. Eu, Creatorul şi Generatorul Lumii Divine de Jos am fost ajutat să creez şi să autocreez această Lume Divină Fizică de Semiom şi Celelalte Optsprezece Ipostaze Divine de Civilizaţii Umane Semiom, existente în viaţă vie pe Planeta Terra Energetică din interiorul Soarelui, de către „Domnul Dumnezeeu Domnul Sfânt Unic Super Antiparticula „y”, Nucleul Divin Treimic Raţiune Zeeu sau Zeiţă” şi de Domnii Dumnezeei, Generaţi de Acesta:
- Domnul Dumnezeeu Super Antiparticula „y”;
- Domnul Dumnezeeu Marele Arhitect;
- Domnul Dumnezeeu Cel Prea Înalt;
- Şi Domnul Dumnezeeu Tao.
2. Domnii Dumnezeii de Natura Antiparticulei Divine sunt Creatori de Credinţe şi de Conştiinţe Experienţe de viaţă vie fizică Semiom de gradul I, de asemenea, sunt şi Generatorii Divini ai Celor Optsprezece Ipostaze Divine de Civilizaţii Umane Semiom, existente pe Planeta Terra Energetică din interiorul Soarelui. Ei sunt, în fapt, „Nuclee Divine Treimice Raţiune Zeeu sau Zeiţă. Una din Uniunea Lor Unică este însăşi Zeeul sau Zeiţa, Sfera Sacră Divină.
3. Existenţa Divină a Acestor Domni Dumnezeei de Natura Antiparticulei Divine explică şi multitudinea Credinţelor existente acum pe Planeta Terra.
4. Domnul Dumnezeeu Super Antiparticula „y” este Creatorul Credinţelor:
- Iudaice;
- Creştinism, toate confesiunile;
- Islamice.
Centrul Raţional Divin al acestor Credinţe a fost Oraşul Ierusalim.
5. Domnul Dumnezeeu Cel Prea Înalt este Creatorul Credinţelor Buddiste şi Hinduse.
6. Domnul Dumnezeeu Tao este Creatorul Credinţei Taoiste şi Confucioniste din China, Japonia şi alte popoare;
7. Domnul Dumnezeeu Marele Arhitect (numit în mod eronat şi Lucifer) are în răspundere menţinerea în viaţă vie fizică a Semiomului de Gradul I de pe planeta Terra fizică, prin orice mijloace.
8. Atunci când apare Cartea de Revelaţie Sfântă, numită de Domnii Dumnezeei „Divina Carte”, aceasta va unifica toate Credinţele şi pe toţi Domnii Dumnezeei Creatori ai Lumii Divine de Jos. Doar atunci Întreaga Umanitate a Semiomului Ylfy intră în Lumea Divină de Mijloc.
9. Purificarea Semiomului fiinţă fizică, aparţinând Lumii Divine de Jos, se va face până în anul 2017. Cei ce vor supravieţui (în viaţă vie fizică) după acest an, vor crea o Societate Umană a Credinţei, a Iubirii şi a Inteligenţei şi vor avea o singură sursă de cunoaştere, „Divina Carte” ce trebuie să cuprindă şi această ultimă Revelaţie Sfântă din ziua de 21 mai 2012.




Iniţiatul Român - la 11 05 2012 ora 12:03




INIŢIATUL ROMÂN
Avertismentul Divin din luna Mai 2012 (11 mai 2012)!
Eu, Cel numit şi Iniţiatul Român sau Gheorghe Cel Sfânt vă transmit următorul Avertisment Divin primit de la Taţii Divini Creatori cu privire la Oraşul Sfânt Ierusalim:
1. Ierusalimul şi zona limitrofă acestui loc divin este prezenţa vie a Nucleului Material al „Lumii Divine de Jos”, Lumea Elementelor Materiale, Generată şi Condusă de „Domnul DUMNEZEEU”, Sfânta Trinitate a Domnilor Sfinţi Unici Supremi „Y • y // y”;
2. Poporul Evreu a fost un Popor Sfânt căruia Domnul DUMNEZEEU, Creatorul Lumii Divine de Jos, i-a îngăduit, începând cu anul 1948, să revină în acest loc divin sfânt pentru a-l apăra de distrugere. Orice atingere adusă Ierusalimului de către vecinii şi duşmanii săi va cunoaşte pedeapsa divină la fel ca Sodoma şi Gomora, localităţi umane distruse prin cataclism nuclear, prezentat în Biblie ca un avertisment faţă de toţi cei ce-l supără pe marele Creator al Lumii Divine de Jos;
3. Taţii Divini Creatori, prin aceste cuvinte, îndeamnă întreaga Umanitate să caute calea păcii, calea renunţării definitive la înarmare, respectul şi iubirea necondiţionată faţă de fiinţa umană ajunsă acum în pragul trecerii ei în „Lumea Divină de Mijloc”, Lumea Experienţelor de Viaţă Vie Fizică Semiom de Gradul Trei (aflată în pragul purificării şi înnobilării), Lume Divină Generată şi condusă de Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu „God Ou Die” şi de „Sufletul Divin” sau „Duhul Sfânt”;
4. Dacă nu se va împlini ceea ce Taţii Divini Creatori ne cer, mai sus, începând cu luna iulie 2012 se va declanşa războiul nuclear ce va distruge fiinţa umană de Semiom Ylfy şi planeta noastră, în procent de 60%. Războiul nuclear odată declanşat, nu va mai putea fi oprit.
5. Voi, Semioamenii ce doriţi distrugerea Ierusalimului nu uitaţi că această Locaţie Divină reprezintă centrul Credinţei din Lumea Divină de Jos şi este încă Templul Domnului DUMNEZEEU, Tatăl nostru Divin, Cel ce v-a dat şi vă dă şi vouă viaţă vie şi viaţă vie raţională. Prin această Revelaţie Sfântă, ce v-a fost transmisă prin mine, vă îndeamnă să nu-l sfidaţi, şi aşa cum v-a cerut acum, să alegeţi doar calea păcii, a dezarmării totale şi a iubirii necondiţionate faţă de seamăn;
6. Eu, Iniţiatul Român vă cer să faceţi cunoscut acest Avertisment Divin, precum şi Revelaţiile Sfinte ale cărţii „Divina Carte”, Revelaţii primite de mine (Cel înnobilat) prin „auzul divin”, întrucât, prin voia Taţilor Divini Creatori, aceste Revelaţii Sfinte vor completa Credinţele existente şi vor duce la Unificarea tuturor Credinţelor de pe Planetele Vieţii Vii: Terra fizică şi Terra Energetică din interiorul Soarelui nostru.
7. Nu ignoraţi acest Avertisment Divin, Umanitatea este în pericol să se autodistrugă. Cei ce se vor face vinovaţi de moartea fiinţelor umane vor arde în „Focul Sacru Divin” timp de trei miliarde de ani tereştri. Această veşnicie a suferinţei este pedeapsa Domnului DUMNEZEEU pentru distrugerea Creaţiei şi Autocreaţiei Sale de către Fiii Săi de natură fizică;
8. Cei ce mă pot ajuta, vă rog să publicaţi acest Avertisment Divin în mass-media sau pe Internet, pentru ca cei responsabili de declanşarea războiului nuclear să ducă cu ei povara deciziilor lor criminale aici, pe pământ, cât şi în Iadul pedepsei divine ce va urma pentru ei.


Iniţiatul Român - la 30 03 2012 ora 13:06



INIŢIATUL ROMÂN
Mesajul din luna Aprilie 2012 (ultimul mesaj)
Domnul „DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR, prin Revelaţiile Sfinte ale Cărţii „Divina Carte”, a binecuvântat România.
21. Cu îngăduinţa Creatorilor noştri, vă prezint „Ierarhia Divină” a celor trei Lumi Divine Universale ale Creaţiei şi Autocreaţiei Domnilor Sfinţi Unici Supremi (Taţii şi Creatorii noştri Divini), transmisă prin Revelaţie Sfântă, în data de 17 martie 2012, în Cartea
„Divina Carte”
■ Lumea Divină


Iniţiatul Român - la 14 02 2012 ora 18:27



INIŢIATUL ROMÂN
Mesajul din luna Februarie 2012
Domnul „DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR, prin Revelaţiile Sfinte ale Cărţii „Divina Carte” (Site: http://armagheddon.ro.), a binecuvântat România.
8. Semeni ai mei, fraţi români, sunt pe punctul de a finaliza „Divina Carte”, al cărei Cod Divin Final este „God Ou Die”. Acest Cod, al cunoaşterii divine, reprezintă limita maximă de cunoaştere pentru o Fiinţă Semiom de gradul trei, aşa cum sunt Fiinţele Semiom de pe planeta Terra


Iniţiatul Român - la 17 01 2012 ora 17:38




INIŢIATUL ROMÂN
Domnul „DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR, prin Revelaţiile Sfinte ale Cărţii „Divina Carte”, a binecuvântat România.
1. Noi, toţi Românii să venim în întâmpinarea acestei bunăvoinţe divine şi să devenim Poporul cel mai credincios;
2. Fiecare dintre noi să împlinească fapte de caritate cu profund caracter spiritual, generate de credinţă, dreptate, bunătate, respect şi iubire faţă de semenii noştri;
3. Cel bogat să-l ajute pe cel sărac, direct prin donaţii,


Iniţiatul Român - la 21 12 2011 ora 15:30





INIŢIATUL ROMÂN
Mesajul Divin şi Sfânt al Iniţiatului, pentru anul 2012:
I. Semeni ai mei, Forme Fiinţe ale Domnilor Sfinţi Unici şi ale Domnilor Sfinţi Unici şi Universali, din universul divin energobiologic, vă urez vouă, Românilor şi întregii Umanităţii a celor ce ne numim Semioamenii Ylfy, o caldă binecuvântare părintească şi multă sănătate, din partea Creatorilor vieţii vii şi a vieţii vii raţionale, Cei ce sunt Domnii „DUMNEZEEU – Dumnezeeu”// Dumnezeei ai Dumnezeeilor şi Domnii „DU


Sorin - la 06 12 2011 ora 8:10



pai sigur ca se va transforma daca va fi razboi nuclear cu Iranul. nici nu era asa greu de prezisniste schimbari majore


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891