Flash news:
 
<< Înapoi

Programul turului pentru ACU



02.08.10 de A.D.

Revenită după un sezon în liga secundă, gruparea studenţească va debuta în noul sezon pe teren propriu, împotriva celor de la FC Baia Mare. Totuşi, s-ar părea că locul actualei FC Baia Mare va fi luat de FC Maramureş Universitar Baia Mare, pe acelaşi sistem pe care încearcă şi oficialii utişti să mute vechea societate pe una nouă. Etapa a doua însă le rezervă celor de la ACU un adversar dificil, CS Mioveni, formaţie care cu siguranţă se va lupta pentru promovare. „Sperăm să se nu se schimbe componenţa seriei, să rămână aceleaşi formaţii. Avem un program echilibrat, nu putem spune că avem perioade când întâlnim doar echipe foarte puternice sau echipe mai slab cotate“, ne-a declarat Ciprian Roşca, directorul sportiv al celor de la ACU care a fost prezent la Bucureşti la tragerea la sorţi a ţintarului ligii secunde.

Iată cum arată programul turului pentru ACU:

Etapa I - 21 august: ACU Arad - FC Baia Mare

Etapa a II-a - 28 august: CS Mioveni - ACU Arad

Etapa a III-a - 4 septembrie: ACU Arad - FC Bihor

Etapa a IV-a - 11 septembrie: CSM Râmnicu Vâlcea - ACU Arad

Etapa a V-a - 18 septembrie: ACU Arad - Minerul Lupeni

Etapa a VI-a - 25 septembrie: FC Silvania Şimleu Silvaniei - ACU Arad

Etapa a VII-a - 2 octombrie: ACU Arad - Unirea Alba Iulia

Etapa a VIII-a - 9 octombrie: UTA Arad - ACU Arad

Etapa a IX-a - 16 octombrie: ACU Arad - FC Argeş

Etapa a X-a - 23 octombrie: Alro Slatina - ACU Arad

Etapa a XI-a - 30 octombrie: ACU Arad - Internaţional Curtea de Argeş

Etapa a XII-a - 6 noiembrie: Petrolul Ploieşti - ACU Arad

Etapa a XIII-a - 13 noiembrie: ACU Arad - Gaz Metan CFR Craiova

Etapa a XIV-a - 20 noiembrie: Arieşul Turda - ACU Arad

Etapa a XV-a - 27 noiembrie: ACU Arad - Voinţa Sibiu



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891