Protestele continuă la Arad, în pofida tuturor încercărilor de curmare a lor
30.01.12 de O.T.
Nu trece o zi fără proteste pe platoul din faţa Palatului Administrativ. Chiar dacă mai puţini decât săptămâna trecută, reprezentanţii arădenilor nemulţumiţi se încăpăţânează să nu cedeze şi continuă să se strângă în centrul oraşului, unde cer, la fel ca şi la început, demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc. Oamenii mai cer, de asemenea, locuri de muncă, salarii mai mari, lustraţie, justiţie independentă, libertate şi respect din partea guvernanţilor. În pofida faptului că au început să fie amendaţi de jandarmi, care invocă faptul că manifestanţii deranjează activitatea instituţiilor publice şi a locatarilor din centru (!), protestatarii au declarat că nu vor face pasul înapoi în faţa „statului poliţienesc al lui Băsescu”.
Interesant este că în rândurile celor care protestează au început să apară informaţii potrivit cărora în cartierele Aradului se strâng liste cu semnături pentru susţinerea preşedintelui Traian Băsescu. Reale sau nu, acestea au provocat indignare printre manifestanţii din piaţă.
Jandarmii au manifestat discreţie şi au stat deoparte, supraveghindu-i doar pe manifestanţi. Prima „victimă” a acestora de zilele trecute, revoluţionarul în vârstă de 71 de ani Mircea Crişan, a declarat că va depune, marţi, o contestaţie la instanţa de judecată, pentru anularea amenzii pe care a primit-o.
Comentarii (5)
ARADEAN - la 31 01 2012 ora 7:48
APEL CATRE JANDARMI,
Fiti alaturi de romani, nu este nevoie sa dovediti ca aveti sange in instalatie!
Curand veti fi trecuti in rezerva, PDL nu mai are nevoie de voi, si o sa plangeti pe la colturile PSD-ului!
Fiti romani, alaturativa celor oropsiti, pentru eliberare de sub tiranie!!
LIBERTATE, LIBERTATE!!!
kkt cu mac - la 30 01 2012 ora 23:12
asa, si...? ce treaba are nastase cu asta? perdea de fum
UN COMUNIST - la 30 01 2012 ora 22:22
SENZAČIONAL - ULTIM MITING ĂN ARAD!!!
Aradeni nu ratati ultimul Miting autorizat, PDL pregateste suspendarea tuturor MITING-URILOR, la nivel national.
Invingeti-va frica, iesiti cu totii ptr. a invinge tirania.
ARADENI -HAIDETI LA MITING!!!
31.01.2012, ora 18.00
nastase - la 30 01 2012 ora 21:08
dar de ADRIAN NASTASE ati auzit?
ARMATA E CU NOI - la 30 01 2012 ora 20:18
CU TOTII IN STRADA MAINE. JOS GUVERNUL DE HOTI SI PRESEDINTELE CARE L-A PASTORIT! TRAIASCA REGELE IN PACE SI ONOR!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureĹan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
ARADEAN - la 31 01 2012 ora 7:48
APEL CATRE JANDARMI,
Fiti alaturi de romani, nu este nevoie sa dovediti ca aveti sange in instalatie!
Curand veti fi trecuti in rezerva, PDL nu mai are nevoie de voi, si o sa plangeti pe la colturile PSD-ului!
Fiti romani, alaturativa celor oropsiti, pentru eliberare de sub tiranie!!
LIBERTATE, LIBERTATE!!!