Flash news:
 
<< Înapoi

Protocolul ACD-PSD va fi semnat în februarie. Candidaţii comuni depind de sondajele de opinie



20.01.11 de O.T.

Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, a anunţat că la începutul lunii februarie Alianţa de Centru Dreapta (PNL-PC) va semna protocolul cu PSD în perspectiva alegerilor din 2012. „Probabil că undeva prin 5-6 februarie vom semna protocolul”, a spus Ioan Cristina. Acesta a participat, zilele trecute, la Bucureşti, la o întâlnire a preşedintelui PNL Crin Antonescu cu liderii filialelor din vestul ţării, unde s-au discutat amănunte legate de semnarea protocolului cu PSD   
„Toţi am fost de acord că trebuie să candidăm pe listele comune, Eu, de asemenea, am spus că în Arad ne confruntăm cu cea mai puternică filială a PDL şi, dacă avem o şansă, aceasta este şi nu alta”, a declarat Ioan Cristina. Acesta a spus că, în virtutea protocolului, ACD şi PSD vor avea liste comune în judeţul Arad la Parlament, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Arad. Acesta a subliniat că, în ceea ce priveşte candidaţii la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Municipiului, aceştia vor fi stabiliţi în urma unor sondaje de opinie. „Nu contează ce-mi place mie, contează sondajele de opinie. Ele sunt cele care vor decide unde vom avea candidat, la Consiliul Judeţean sau la Primărie”, a declarat Cristina.
„Deşi în principiu e bine să avem liste comune şi la primăriile de comune şi oraşe, nu este obligatoriu”, a precizat Cristina.
Preşedintele PNL Arad a avertizat că PDL încearcă acum, prin modificarea legislaţiei electorale, să-şi conserve numărul de primari (n.r.- prin alegerea acestora dintr-un singur tur de scrutin). „Ei vor să modifice legea astfel încât vom avea primarii care vor fi aleşi cu 18 la sută din voturi”, a afirmat Cristina.
Acesta a fost completat de vicepreşedintele PNL Arad, deputatul Mihai Calimente, care a declarat: „În opinia mea, s-ar putea ajunge la varianta ca legea electorală să dea numai PDL posibilittea de a candida. Aşa au făcut şi în Parlament, prin impunerea regulamentului, şi nu m-aş mira ca la alegeri numai Puterea să poată prezenta liste”, a declarat Calimente.
Şi vicepreşedintele Călin Abrudan s-a referit la listele comune cu PSD. „Eu consider că, la alegerile locale, ar trebui să avem un singur candidat la primărie şi liste separate consiliile locale. Aşa, fiecare şi-ar păstra identitatea şi am avea mai multe şanse la primării, în faţa candidaţilor PDL, care au foarte mulţi bani şi sunt foarte puternici”, a spus Cristina.
 



Comentarii (3)

haha - la 20 01 2011 ora 15:46



eu cred ca nu fac nici 30 la suta toti la un loc (PNL PSD PC). PDL e alaturi de oameni, impreuna cu ei!


hffg - la 20 01 2011 ora 11:51



fatala dar pentru PD!


PNL - la 20 01 2011 ora 11:37



GRESALA FATALA


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891