Flash news:
 
<< Înapoi

Raţionalizarea ajutoarelor de încălzire reprezintă o abordare profund eronată



01.09.11 de Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL Arad

Măsurile de protecţie socială în perioada de iarnă 2011 - 2012 au fost concretizate de Guvern într-un act normativ, care prevede în mod principal nivelul ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor, modalitatea de finanţare şi de plată a acestora.
Acest proiect, pe lângă faptul că a fost elaborat şi lansat spre dezbatere foarte târziu, pe fondul de raţionalizare a ajutoarelor sociale – de 3 ani plafoanele au rămas la acelaşi nivel iar preţurile au explodat – intenţia de a face economii la buget şi de a elimina subvenţia la energia termică nu poate fi acceptată fără o creştere importantă a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor. Acest act aduce în plus doar o tranşă între 615 şi 786 lei, cu o compensare de 5 %, adică doar 10 lei pentru suma de 200 lei de plătit pentru încălzire. Aceste reglementări trebuiau elaborate cu organismele active în domeniul protecţiei sociale şi să se bazeze pe evaluări responsabile privind impactul social pe termen scurt şi lung al măsurilor planificate.
Atragem atenţia că raţionalizarea ajutoarelor de încălzire reprezintă o abordare profund eronată, cu efecte devastatoare asupra populaţiei, puterii de cumpărare şi, implicit, a şanselor de redresare economică.
De asemenea, considerăm că pe termen mediu şi lung doar măsurile de eficienţă energetică vor dimensiona o factură suportabilă pentru cetăţean.
În Constituţia ţării se prevede faptul că România este un stat social, care are obligaţia de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent, iar în lipsa măsurilor propuse de Liga Asociaţiilor de Proprietari „HABITAT” din România – cu grila de ajutorare pe trepte de până la 1100 de lei venit vom asista la un adevărat genocid în rândul familiilor cu venituri reduse.



Comentarii (3)

un cetatean al aradului - la 21 09 2011 ora 15:16



Douazeci de ani in care nici unui guvern nu i-a interesat de cetatenii acestei tari!


iulia - la 11 09 2011 ora 14:13



este normal sa se ridice subventia statului de pe gigacalorie(bani care merg la CET) si sa se plateasca compensatii celor care intradevar au nevoie de ele. Sint persoane singure cu venituri mici, dar locuiesc in apartamente de 3 si 4 camere, sau au masina, clima, sau altele si cer ajutor pt incalzire. Nu mi se pare corect.Acesti bani vin din buget, iar bugetul este din banii nostri ai tuturor, inclusiv ai celor care nu se incalzesc de la CET. cred ca este cazul sa terminam cu smecherii.Sanatate.


... - la 07 09 2011 ora 13:46



Sa se subventioneze identic ca si la gaz si la lemne. Apelul la solidaritate din Constitutie este o dovada de amatorism. Solidaritatea nu poate fi insemna ca o parte din populatie (fraierii) platesc altei parti (smecherilor) ajutoare. Ajutoarele trebuie sa fie pentru incalzire, de la caz la caz pentru fiecare familie si nu pentru CET-uri.


Nume:
Comentariu:



STIRI ULAL



Producerea de energie verde (II) - Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL Arad, 19.May.12

Producţia de energie termică verde (I) - Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL Arad, 14.May.12

Implementarea sistemului selectiv-integrat de colectare a deşeurilor - Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL Arad, 21.Mar.12

Închirierea locuinţelor - Vasile Arion, vicepreşedinte ULAL Arad, 24.Feb.12

ULAL Arad organizează primul curs din 2012 adresat administratorilor de imobile - Dorina Lupşe, preşedinte ULAL Arad, vicepreşedinte al Ligii Habitat, 08.Feb.12


1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891