Flash news:
 
<< Înapoi

REFORMĂ: Sute de dascăli pe drumuri şi zeci de şcoli desfiinţate



25.02.10 de Alexandra Nădăban

În urma unui studiu de specialitate având la bază criterii legislative, economice, demografice şi educaţionale, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad (ISJ) a anunţat joi desfiinţarea şi comasarea mai multor unităţi şcolare de pe raza judeţului Arad, în special din mediul rural. Hotărârea a fost luată în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: numărul de elevi, reorganizarea administrativă, infrastructura, opinia primarilor şi a directorilor unităţilor implicate în acest proces. La momentul actual, în judeţul Arad există 186 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi 369 de structuri ale acestora. Începând cu data de 1 septembrie 2010, acest număr se va reduce la 155 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi 335 de structuri ale acestora.
 

Şaizeci de unităţi vor fi desfiinţate
Concluzia arată că  31 de unităţi şcolare cu personalitate juridică se vor transforma, dintre care 26 în structuri iar cinci şcoli generale vor fi comasate cu cinci licee. De asemenea, 60 de structuri şcolare vor fi desfiinţate – 56 de şcoli primare din mediul rural, două şcoli generale din mediul rural şi două grădiniţe vor fi desfiinţate din lipsă de copii.
Cât despre copiii care vor fi nevoiţi să facă naveta la şcoli din alte localităţi, reprezentanţii ISJ asigură că nici un elev nu va parcurge o distanţă mai mare de zece kilometri, iar până în acest moment este asigurat un procent de 80 % din mijloacele de transport necesare pentru transportul copiilor, iar procentul rămas va fi asigurat cu ajutorul Consiliului Judeţean Arad şi a primăriilor din judeţ.
 

Sute de cadre, pe drumuri
De asemenea, aproximativ 322 de cadre didactice şi personal auxiliar vor rămâne fără locuri de muncă o dată cu desfiinţarea acestor şcoli, însă există posibilitatea ca o parte dintre aceste persoane să fie transferate către alte şcoli sau grădiniţe.
„După ce a fost desfăşurat un studiu de specialitate, am tras concluzia că trebuie redus numărul de structuri şcolare, consultându-ne şi cu primarii în acest scop. De asemenea, mai multe şcoli vor fi transformate în structuri. Unele şcoli vor fi comasate, deoarece acestea un cerut acest lucru. Vom asigura transportul elevilor la şcolile din alte localităţi. Prin aceste măsuri intenţionăm să contribuim la dezvoltarea învăţământului românesc, deoarece există şcoli în care învaţă doar cinci copii, ceea ce denotă că sistemul educaţional actual nu este funcţionabil“, declară Mirela Aldescu, inspector şcolar general în cadrul ISJ Arad.



Comentarii (2)

Radu - la 25 02 2010 ora 23:23



nu e de vina numai PDL ci toate guvernele care nu au facut reforma din 90 incoace.


borozov - la 25 02 2010 ora 17:20



asta am votat (PDL) si asta avem...


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891