Flash news:
 
<< Înapoi

Şapte comune şi oraşul Ineu s-ar putea îneca în gunoi din cauza datoriilor!



22.09.11 de O.T.

Muncitorii de la SC Eco Ineu Phare 2004 SA, ai cărei acţionari sunt primăriile Ineu (70%), Târnova, Şicula, Beliu, Apateu, Cermei, Craiva şi Seleuş (cu câte 3% fiecare) au restanţe salariale iar stocul de motorina pentru utilajele folosite la colectarea şi transportul gunoiului este pe terminate. Informaţia a fost făcută publică de Călin Abrudan, consilier local în oraşul Ineu, care a spus că de vină pentru această situaţie sunt primăriile care nu plătesc pentru serviciile prestate de societate. „Societatea are 45 de angajaţi, care şi-au trimis copiii cu ghiozdanele goale la şcoală. În tot acest timp, deşi colectează de la oameni taxa de gunoi, primăriile nu plătesc serviciile prestate de societate iar acest lucru conduce la neplata salariilor angajaţilor şi la lipsa banilor de motorină. Iar fără motorină, gunoiul va rămâne necolectat”, a atras atenţia Călin Abrudan.
Acesta a precizat că datoriile cele mai mari le înregistrează comuna Şicula, care are restanţe şi de anul trecut. „Cele mai mari probleme sunt cu Primăria Şicula, care nu şi-a plătit nici restanţele de anul trecut, decât parţial, dar sunt probleme şi cu celelalte primării, inclusiv cea din Ineu, care nu plătesc la timp şi provoacă blocaje la nivelul societăţii SC Eco Ineu Phare 2004 SA”, a declarat Abrudan.
Contactat telefonic, directorul SC Eco Ineu Phare 2004 SA, Teodor Juşcă, a recunoscut că se confruntă cu probleme majore, dar că, în pofida acestora, societatea nu a întrerupt nici măcar o zi (cu excepţia sărbătorilor legale) activitatea de colectare a gunoiului. „La salarii suntem în urmă cu două luni. Vinerea trecută s-au plătit salariile pe luna iunie iar maine (n.r. – vineri, 23 septembrie 2011) sperăm să le plătim pe cele aferente lunii iulie, urmând ca în octombrie să le plătim şi pe cele pe luna august. Încercăm să ajungem cu plăţile la zi, dar acest lucru depinde de cât de repede ne plătesc primăriile”, a declarat Teodor Juşcă.
Acesta a spus că nu s-au putut acorda salariile mai repede pentru că primăriie se confruntă cu dificultăţi financiare şi nu pot plăti. „Cele mai mari probleme sunt la Şicula. Pe 2010 ei au achitat doar 36.000 de lei, dar sperăm ca până la sfârşitul anului să achite toată restanţa de anul trecut, pentru a putea, apoi, să trecem la recuperarea banilor pe 2011. Sperăm să avem măcar bani de motorină şi de salarii, să ne putem desfăşura activitatea”, a spus Teodor Juşcă.
În caz contrar, gunoiul din cele şapte comune şi oraşul Ineu va fi imposibil de colectat.



Comentarii (1)

Valentin - la 22 09 2011 ora 22:29



da de s-ar ineca macar cu primari cu tot!


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891