<< Înapoi
Şcolar Reşiţa – ACU Arad 0-2
07.05.10 de Adi Dumitru
Studenţii arădeni au început în forţă confruntarea din această după-masă de la Reşiţa. Şandru a deschis scorul în minutul 12, pentru ca Bota (foto) să facă 2-0 în minutul 30. ACU a continuat forcingul ofensiv, dar băieţii lui Costel Bogoşel nu au mai găsit drumul spre plasa porţii reşiţene. „A fost o primă repriză foarte bună făcută de noi, una dintre cele mai bune din acest campionat. În repriza a doua am preferat să conservăm rezultatul, dar ne-am mai creat încă două ocazii mari de poartă. E drept că şi ei au fost de două ori foarte aproape de gol, însă am reuşit să terminăm partida fără gol primit. Una peste alta sunt foarte bucuros pentru acest rezultatul, care este rodul muncii şi al seriozităţii băieţiilor”, ne-a declarat Costel Bogoşel la finalul dispute.
Antrenorul celor de la ACU a început partida în următoarea componenţă: Rusu – Bilia, Aldea, Miculescu, Lupu – Şandru, Roşca, Petrescu, Lintaru – Bota, Mărkuş, pe parcursul jocului mai trimiţând pe teren pe Bârsan, Dochiţa, Ciubăncan şi Pechia.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
raspopitu în 24.05.12 |
|
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ... |
|
|
Economic în 24.05.12 |
|
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ... |
|
|
profesor în 24.05.12 |
|
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ... |
|
|
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12 |
|
De ce va mai mirati ? |
|
|
ardelean în 23.05.12 |
|
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ... |
|
|
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12 |
|
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ... |
|
|
alt curios în 23.05.12 |
|
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic????? |
|
|
Anonim în 23.05.12 |
|
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ... |
|
|
cosmi în 23.05.12 |
|
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani. |
|
|
PACE! în 23.05.12 |
|
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ... |
|
|
|