<< Înapoi
Sebişul pregăteşte transferuri surpriză
15.02.10 de Adi Dumitru
După schimbarea lui Mihai Petcuţ cu Leo Pinţa (foto), echipa sebişeană a suferit modificări importante şi la nivelul lotului. Noul antrenor a reuşit să îşi asigure serviciile unor jucători importanţi pentru retur, ca portarul Merşca sau atacantul Găldeanu, dar insistă pentru perfectarea a încă două transferuri. „Trebuie neapărat să mai aducem un mijlocaş defensiv şi un atacant. Suntem în discuţii cu doi jucători valoroşi, cu experienţă, pentru a-i aduce la Sebiş. Dacă vom realiza aceste transferuri, vor fi două transferuri surpriză. Noi le-am spus jucătorilor care sunt condiţiile ce le putem oferi, acum aşteptăm un răspuns din partea lor. Trebuie ca acest răspuns să vină până la finalul săptămânii, altfel ne vom orienta spre alte piste”, ne-a declarat Leo Pinţa.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
raspopitu în 24.05.12 |
|
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ... |
|
|
Economic în 24.05.12 |
|
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ... |
|
|
profesor în 24.05.12 |
|
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ... |
|
|
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12 |
|
De ce va mai mirati ? |
|
|
ardelean în 23.05.12 |
|
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ... |
|
|
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12 |
|
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ... |
|
|
alt curios în 23.05.12 |
|
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic????? |
|
|
Anonim în 23.05.12 |
|
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ... |
|
|
cosmi în 23.05.12 |
|
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani. |
|
|
PACE! în 23.05.12 |
|
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ... |
|
|
|