Flash news:
 
<< Înapoi

Societatea civilă şi USL strâng rândurile la Arad, în perspectiva alegerilor locale (GALERIE FOTO)



06.02.12 de O.T.

Societatea civilă din Arad este pe cale să-şi dea mâna cu partidele arădene din Opoziţie pentru a lupta împreună la alegerile locale din luna iunie. Până atunci, însă, fiecare parte trebuie să-şi rezolve problemele, respectiv societatea civilă să se unifice iar partidele din Opoziţie să strângă cu adevărat rândurile. Aceasta a fost concluzia care s-a desprins, luni, după aproximativ două ore de discuţii între cele două părţi.
Consiliul Local Civic (CLC), din care fac parte mai multe asociaţii şi sindicate arădene, a invitat partidele arădene la o dezbatere care viza principalele deziderate pe care societatea civilă arădeană le reclamă în acest moment, şi anume alegerea primarilor din două tururi de scrutin şi posibilitatea de a revoca mandatul unui ales dacă acesta nu mai reprezintă voinţa alegătorilor.  
La dezbatere nu participat decât reprezentanţii PNL şi PSD, cei de la PDL, PC, UNPR şi UDMR preferând, probabil, să urmărească la televizor evenimentele prilejuite de demisia Guvernului Boc.
Societatea civilă le-a cerut politicienilor arădeni sprijinul pentru ca pe agenda partidelor de la Bucureşti să se regăsească:
„1. Un proiect de lege privind interzicerea traseismului politic;
2. Un proiect de lege privind revocarea de către alegători a celor pe care i-au ales;
3. Renunţarea la votarea într-un singur tur a primarilor şi preşedinţilor Consiliilor Judeţene înainte de desfăşurarea alegerilor locale;
4. Desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate separat de alegerile locale;
5. Cele de mai sus să fie realizate înaintea oricărei discuţii fundamentate cu societatea civilă referitoare la teme precum: forma de stat, modificarea Constituţiei, statul de drept şi justiţia, separaţia puterilor, legea electorală, administraţie locală, economia de piaţă şi fiscalitate, sănătate, educaţie, agricultură şi mediu”. 

În nume personal, reprezentanţii partidelor prezente la dezbateri s-au arătat de acord cu principiile enunţate de societatea civilă şi şi-au manifestat sprijinul pentru acestea.
Ioan Cuzman, participant din partea societăţii civile, a vorbit şi despre neîncrederea populaţiei în întreaga clasă politică şi a spus că ideal ar fi să avem o societate democratică fără partide, dar că nu se poate vorbi despre acest lucru în momentul de faţă. Dan Cotuna, de la Alternativa Civică, a fost, la rândul său, destul de aspru cu reprezentanţii PNL şi PSD, spunând că ambele partide s-au perindat pe la guvernare cu rezultate sub aşteptări şi nici acum nu vin cu soluţii concrete. Afirmaţiile acestuia au fost taxate de Florin Galiş, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad, care a declarat că nu pot fi băgaţi toţi politicienii în aceeaşi oală.
Degetul pe rană a fost pus de Lazăr Faur, care i-a întrebat pe cei prezenţi ce au de gând să facă la Arad, unde trebuie să se ţină cont de un context special, în care PDL stă mai bine decât în alte oraşe, a avut rezultate şi este foarte bine organizat. Acelaşi lucru l-a subliniat şi Dorina Lupşe, preşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative, care a declarat că „la Arad este o situaţie specială”, afirmaţie salutată de Florin Galiş.
Lazăr Faur a specificat că pentru a putea lupta cu şanse împotriva actualei puteri locale, ar trebui ca Mişcarea Arădeană şi Consiliul Local Civic să-şi clarifice problemele iar cei din USL la fel. „Acum, societatea civilă e dezbinată iar partidele la fel!”, a atras atenţia acesta.
Ca soluţii, Faur a avansat trei propuneri de care ar trebui să se ţină cont la Arad: „Societatea civilă să se implice electoral, să vină cu un program pe care să-l adopte partidele, sau societatea civilă să furnizeze oameni pe listele USL, dacă tot se doreşte schimbarea. Ar mai exista şi posibilitatea ca societatea civilă să participe independent în alegeri, dar atunci s-ar lupta şi cu USL”.    
În final, politicenii şi reprezentanţii societăţii civile şi-au strâns mâinile, cei dintâi promiţând că vor susţine în cadrul propriilor partide propunerile făcute de Consiliul Local Civic.
La dezbatere au participat membrii Consiliului Local Civic Dorina Lupşe (ULAL Arad), Ioan Cuzman (CLC) Dan Cotuna (Alternativa Civică), Vasile Arion (Sindicatul Cadrelor Militare), Alexandru Nagy Vizitiu (ProUrbe), Dan Artimon şi Lazăr Faur iar din partea partidelor Florin Galiş (PNL) şi Ioan Gligor (PSD).
 

GALERIE FOTO



Comentarii (10)

pt. Ardeleanul - la 07 02 2012 ora 10:59



nu mergi sa behai la alta masa?


pt ardeleanu - la 07 02 2012 ora 9:57



am impresia ca te plateste un oltean venit cu pluta in orasul nostru...unul care este oltean get beget dar face pe motzul nascut la brad...sau e doar o impresie?!ma tem ca nu, asa ca iti zic pe nume: SLUGÄ‚


Ardeleanul - la 07 02 2012 ora 9:46



Sa nu uitati sa dati functii la familia Cristea !
Este singurul motiv care ii mana in asa zisa lupta pentru aradeni.
PS. Adela ... mai schimba culoarea neagra (caminele 8 si 9) intr-o culoare mai vesela! Cluti... mai lasa bautura!


gogu - la 07 02 2012 ora 8:56



la arad... pdl = psd = pnl = pc = udmr = prm = ... (mai nou) organizatiile civice aradene.
vedeti vreo diferenta intre ei? si organizatiile civice sunt aceeasi oameni care au fost prin partide


E. - la 07 02 2012 ora 8:28



nu astia erau care sau laudat ca ei vor desfiintarea tuturor partidelor? si prourbe nustiu ce legatura are cu politica.


Cristi - la 07 02 2012 ora 8:19



buna strategie de a manipula oamenii din strada si ai arunca apoi in bratele USLului. RUSINE celor care conduc societatea civila! V-au cumparat ieftin cei de la USL!


@Gelu - la 06 02 2012 ora 20:55



si la "societatea civila" vad ca sunt interese dar ce sa faci cand viseaza functii tot felul de fripturisti.


intrebare - la 06 02 2012 ora 20:54



,,La dezbatere au participat membrii Consiliului Local Civic Dorina Lupşe (ULAL Arad), Ioan Cuzman (CLC) Dan Cotuna (Alternativa Civică), Vasile Arion (Sindicatul Cadrelor Militare), Alexandru Nagy Vizitiu (ProUrbe), Dan Artimon şi Lazăr Faur iar din partea partidelor Florin Galiş (PNL) şi Ioan Gligor (PSD)". de ce nu ati enumerat si Miscarea Aradeana?!cine va plateste sa o omiteti?!


@aradean - la 06 02 2012 ora 18:21



Principile enuntate de societatea civila respectiv Consiliu Local Civic ,sunt juste si de luat in calcul. Asta asteapta de fapt si manifestanti din strada.


Gelu - la 06 02 2012 ora 18:11



cam palida societatea asta civila aradeana...


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
profesor în 24.05.12
E un abuz evident. Sa se ceara scolii tematica de practica si sa se vada daca ...
usl+pdl=aceeasi mizerie în 23.05.12
De ce va mai mirati ?
ardelean în 23.05.12
Bine că ne mai bagă cineva în seamă din Europa civilizat ...
NUMA FASSS-URI DE LA USL în 23.05.12
COSMIN PRIBAC ERA IN URMA CU CATZIVA ANI SEF DE TURA PE STRAND...CAM ATAT POA ...
alt curios în 23.05.12
fostul prefect bibart a fost functionar public la ocolul silvic?????
Anonim în 23.05.12
FELICITARI, domnule Pribac va dorim mult succes in activitate. Aradul are nev ...
cosmi în 23.05.12
ce stiti voi cine sunt usl-isti din zabrani.
PACE! în 23.05.12
frate Dorele dar cine ti-a stabilit traseul? Daca te-ai plimbat prin America ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891