Flash news:
 
<< Înapoi

Start lansat în Trivale



28.08.10 de A.D.

Deşi a avut destule probleme de lot, „Bătrâna Doamnă” a plecat ca din puşcă în noua stagiune a Ligii a 2-a. La Piteşti, „alb-roşii” au obţinut trei puncte foarte importante, în faţa unei echipe incomode prin ambiţia fotbaliştilor săi talentaţi, dornici de afirmare. Chiar şi ca echipă, argeşenii păreau favoriţi prin prisma unei omogenităţi lucrate de câţiva ani la grupele de juniori şi de câteva săptămâni de antrenorul Eftimie Iordan, în timp ce unii dintre utişti nu au bifat nici măcar un meci amical împreună. Însă, factorul experienţă avea să conteze decisiv. Jucătorii de 26-27 de ani ai „textiliştilor”, Voiculeţ, Nădăban şi Smaranda, au fost înclinat – practic – balanţa cu evoluţii notabile. Bineînţeles, ei au fost îndeaproape completaţi de Ţucudean, Chindriş sau Purece, care, la 19 ani, tind să devină indispensabili pentru UTA. Trăgând linie, toată echipa a jucat bine, a demonstrat spirit de sacrificiu şi până la sosirea întăririlor a demonstrat că are destul potenţial.

 

Stadion „Nicolae Dobrin” din Piteşti, vreme călduroasă, gazon tare, spectatori 300

FC Argeş: Coca - Voicu, Cotigă, Negoiţă,Briceag - Alin Popa, Panait, Răuţă, Murineanu - Cârstea, Ivănică. Antrenor: Iordan Eftimie.

UTA: Smaranda - Miheţ, Pascariu, Neagu, Mihuţ -Gâlcă, Chindriş, Purece, Nădăban - Voiculeţ, Ţucudean. Pe bancă: Bodea, Muţ, V. Botiş, Polgar, Ignea, Capătă şi Pecarov. Antrenor: Roland Nagy.

Arbitri: Comănescu Adrian (Ramnicu Valcea) - Ghinguleac Adrian Radu (Bucureşti), Gheorghe Bogdan (Bucureşti). Rezerva: Illyeş Adrian (Ploieşti).  Observatori FRF: Crişan Alexandru (Bucureşti) şi  Lupescu Nicolae (Bucureşti).

UTA a început partida de la Piteşti cu Mihuţ, fundaş central şi Purece, mijlocaş central ofensiv. Argeşenii utilizează exact formula de joc din Cupa României.

MIN. 3: Briceag vede cartonaş galben pentru un fault la Purece

MIN. 6: Panait trage puternic din lovitură liberă de la 23 de metri, Smaranda reţine precis

MIN. 10: Ivănică trage puternic din 12 metri, Smaranda are o paradă excelentă

MIN. 19: GOL UTA. Chindriş centrează perfect de pe stânga, Voiculeţ (foto) apare în centru şi reia cu latul în plasă: 0-1

MIN. 23: Ţucudean reia periculos cu capul, Coca a respins în corner. După lovitura de colţ, Neagu trage din voleu puţin peste poartă

MIN. 27: Popa are golul de 1-1 în bocanc, dar trage defectuos peste poartă din 10 metri, poziţie centrală

MIN. 34: Nădăban a pătruns şi a tras de la 23 de metri pe lângă poartă

MIN. 35: Popa preia cu mâna în careu,lateral stânga, arbitrul de centru nu fluieră, piteşteanul trage pe colţul scurt, dar Smaranda are din nou un reflex excelentâ

MIN. 38: Purece trage cu pământul de la 30 de metri, Coca reţine cu emoţii

MIN. 42: Purece este avertizat

MIN. 43: Cotigă intră din spate la Voiculeţ şi este îngălbenit

MIN. 45: Contraatac de manual al UTA-ei. Deschis de Voiculeţ, Nădăban centrează de pe stânga, Ţucudean reia în plasa laterală din poziţie foarte grea

MIN. 45+1: Popa reia din nou singur din careu, prea slab pentru a-l păcăli pe Smaranda. Pauză. UTA intră în avantaj de un gol după ce a făcut o primă repriză bună pe plan ofensiv şi de construcţie a jocului

În Aradul Nou, ACU a trecut de echipa lui Ionuţ Popa cu scorul de 1-0. Singurul gol al întâlnirii a fost reuşit de Lupaşcu, din lovitură liberă, în minutul 4. La Iaşi a evoluat şi fostul căpitan al „Bătrânei Doamne”, Adrian Drida, dar şi Adrian şi Robert Neagoe, mijlocaşi care au dost în probe şi la UTA în această vară.

MIN. 46: A început repriza secundă, nicio schimbare în cele două formaţii. Gazdele au avut o primă ocazie bună, Murineanu reluând slab din poziţie bună centrarea lui Voicu

MIN. 49: Murineanu pătrunde în viteză pe lângă Miheţ, dar scăriţa sa trece peste poartă

MIN. 50: Ţucudean trimite un şut puternic de la 24 de metri, balonul trece puţin pe lângă poartă

MIN. 52: Acţiune legată a UTA-ei, Voiculeţ îl găseşte în careu pe Nădăban, acesta a aşezat la 18 metri la Purece, care a tras puternic puţin pe lângă vinclu

MIN. 53: Ţucudean a tras cu stângul de la 17 metri, Coca reţine la pământ

MIN. 54: Zaharia a intrat în locul accidentatului Panait

MIN. 57: Purece execută sub transversală o lovitură liberă de la 16 metri, poziţie centrală, Coca a respins peste poartă. Cornerul executat de  Purece, a fost reluat pe lângă poartă de Ţucudean

MIN. 58: Popa a fost înlocuit cu Vintilă

MIN. 59: Cotigă a marcat cu capul, dar din poziţie de offside şi golul e anulat

MIN. 63: Argeşul pune presiune cu câteva centrări în careul arădean, însă arădenii rezistă

MIN. 64: Mihuţ este avertizat

MIN. 65: Prima schimbare la UTA: Închizătorul Ignea l-a înlocuit pe Gâlcă

MIN. 70: Murineanu trage de la 18 metri, Smaranda respinge în lateral, Vintilă trebuie să reia în plasă, dar Smaranda revine şi repinsge eroic în corner. Paradă excelentă a utistului, dar Vintilă era în offside de 5 metri

MIN. 73: Voiculeţ scapă singur, dar încearcă să dribleze şi portarul, iar Coca revine şi reţine balonul de la picioarele atacantului utist

MIN. 78: GOL UTA. Nădăban trece excelent de Voicu, centrează perfect la 8 metri şi a reluat cu capul la colţul lung

MIN. 80: Ţucudean a pătruns impetuos în careu, Briceag atinge balonul şi este la un pas de autogol, dar Coca respinge

MIN. 81: Beuran l-a înlocuit pe Murineanu

MIN. 85: Pecarov a intrat în locul lui Voiculeţ

MIN. 88: Ultima schimbare la UTA: Polgar intră în locul lui Purece

MIN. 90+3: După trei minute de prelungire, Comănescu pune capăt partidei. UTA obţine un suuces meritat la Piteşti, deşi a evoluat într-o formulă de avarie. Arădenii au jucat foarte bine de la nijloc în sus, făcând 5-6 faze de fotbal adevărat, dar, la fel de bine, s-au văzut şi găurile din defensivă. Acolo, însă, portarul Smaranda a fost de netrecut. Trei puncte importante, de moral, pentru o echipă care s-a născut greu în această vară



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
SIMONA în 05.02.12
Voi cu nesimtirea voastra ati adus criza pe capul romanilor!! Ce zici in pli ...
pararea ma în 05.02.12
Fiind in INSOLVENTA??!!
parerea mea în 05.02.12
recunoasteti sau nu, PDL e singurul partid care afacut ceva pt Ro. a taiat pe ...
F@T@A în 05.02.12
Nistor si toata gasca de la TOP sunt niste pedelisti ordinari care nu au deca ...
Marin în 05.02.12
Ori sunteti prosti ori tampiti veniti sa vedeti ce zapada este pe strazile di ...
Spectacole si evenimente

Autorităţile arădene nu au făcut nici de această dată faţă zăpezii, după cum lesne se poate observa din reportajul-pamflet realizat de colegul nostru Călin Bibe.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891