Adrian Ivaniţchi, invitat special la cea de a doua întrunire a cenaclului "Ioan Slavici" (GALERIE FOTO)
05.02.12 de O.T.
Cenaclul „Ioan Slavici” din Arad a avut, la sfârşitul săptămânii, cea de a doua întrunire de la înfiinţare. Invitat special a fost cunoscutul cântăreţ de muzică folk, Adrian „Puiu” Ivaniţchi. Desfăşurat la restaurantul Caviar de la Ştrandul Neptun, cenaclul a propus membrilor săi două nume relativ noi în peisajul poeziei locale: Natalia Micalona şi Robert Dughi. Cei doi au recitat câteva poezii, intrând apoi sub tirul criticilor constructive ale lui Adrian Ivaniţci. Fost membru al Cenaclului Flacăra, membru fondator al cenaclului de muzică şi poezie „Agora” şi director artistic al Centrului Interetnic din Sighişoara, Adrian Ivaniţchi n-a dorit să-i descurajeze pe cei doi tineri, dar a ţinut să le atragă atenţia asupra unor aspecte care ţin de tehnică sau bagajul de lecturi.
Finalul a aparţinut muzicii. La început au cântat Nelu Picitc şi fiul său, alături de Daniel Julean, pentru ca mai apoi ştafeta să fie preluată de Adrian Ivaniţchi. Într-un final au cântat ţoţi patru, versurile cunoscutelor piese folk fiind fredonate şi de asistenţă.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.