AJOFM Arad organizează în luna martie o bursă a locurilor de muncă dedicată exclusiv femeilor
09.02.12 de M.T.
Locuri de muncă, acesta este „cadoul” oferit de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad în luna martie arădencelor. Instituţia organizează o bursă a muncii dedicată exclusiv femeilor. Acţiunea va avea loc în data de 9 martie, de la ora 09.00, la restaurantul Bucegi (fosta sală Bingo), situat pe strada Gării nr. 11. „Din dorinţa de a fi alături de agenţii economici în demersul de recrutare a personalului, precum şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, AJOFM Arad organizează Bursa Muncii pentru Femei”, informează purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Conform organizatorilor, pe lângă medierea directă în cadrul bursei între cererea şi oferta de locuri de muncă dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatori, acţiunea urmăreşte şi informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă privind prezentarea măsurilor destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare. Respectivele măsuri vizează informarea şi consilierea profesională, medierea muncii, formarea profesională,consultanţa şi asistenţa pentru începerea unei activităţi independente sau iniţierea unei afaceri şi stimularea mobilităţii forţei de muncă.
De asemenea, în cadrul bursei vor fi prezentate facilităţile prevăzute de lege pentru angajatorii care încadrează şomeri, absolvenţi şi alte categorii defavorizate pe piaţa muncii, precum şi facilităţile prevăzute de legea uceniciei la locul de muncă.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.