Arădenii au donat peste trei tone de alimente pentru sinistraţii din judeţele Buzău şi Vrancea
12.02.12 de M.T.
Arădenii au donat peste trei tone de alimente în cele două zile de la deschiderea celor două puncte de colectare pentru sinistraţii din judeţele Buzău şi Vrancea. Este vorba despre alimente neperisabile, zahăr, ulei, făină, orez, mălai, biscuiţi, conserve, paste, apă, etc. Acţiunea de colectare va continua şi luni, 13 februarie, la cele două puncte deschise în faţa Primăriei municipiului Arad şi în interiorul supermarket-ului Kaufland. Acţiunea este coordonată de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, Crucii Roşii, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Primăriei Municipiului Arad, Prefecturii Arad şi ai Consiliului Judeţean Arad.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.