Flash news:
 
<< Înapoi

Autorităţile ne promit că scăpăm de coloane de TIR-uri de pe DN 7



03.11.11 de D.T.

Prefectura Arad anunţă că grupul de lucru în domeniul rutier a luat unele măsuri pentru fluidizarea traficului şi siguranţa rutieră. Decizia a fost luată pentru a evita formarea coloanelor de vehicule de transport mărfuri în regim internaţional pe partea carosabilă a drumurilor naţional europene. Este vorba în principal de vehiculele aflate în staţionare pe partea carosabilă, coloanele care se formează pe DN7, la intrarea în oraşul Nădlac. Astfel, săptămânal în ziua de vineri începând cu ora 8 până în ziua de luni la ora 22 şi întotdeauna cu 24 de ore înainte de instituirea restricţiei de circulaţie pe teritoriul Ungariei europene este interzisă oprirea autovehiculelor pe partea carosabilă a drumurilor publice național europene.
Pe DN 7, tronsonul Zam – Nădlac, intrarea în localitatea Nădlac, este interzisă oprirea autovehiculelor de transport marfă în regim internaţional pe DN7, prin obligarea conducătorilor auto de a folosi pentru staţionare parcările existente pe acest tronson de drum şi luarea măsurilor de sancţionare pentru cei care nu folosesc aceste parcări pentru oprire şi odihnă. De asemenea, administratorii acestor parcări sunt obligaţi să primească autovehiculele de transport marfă în regim internaţional pentru oprire sau odihnă, desigur în funcţie de capacitatea parcării.
Traficul rutier pentru aceste autovehicule se va devia pe DJ 709 D (Pecica-Semlac-Şeitin-Nădlac) cu oprire pe drumul judeţean înainte de intrare în localitatea Nădlac sau pe DN 79 în vederea trecerii frontierei de stat prin punctul de trecere a frontierei Vărşand.
„Deciziile luate în cadrul acestui grup de lucru se aplică deja şi apar şi primele rezultate pozitive. Chiar de 1 noiembrie, când în statul vecin s-a comemorat Ziua Morţilor şi au existat unele restricţii, s-a deviat traficul şi s-au folosit parcările pentru a nu crea blocaje în trafic”, a afirmat prefectul Călin Bibarţ.
Acesta a mai precizat că autorităţile publice locale împreună cu organele de poliţie rurală şi reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale au sarcina de a identifica administratorii de parcări existente pe DN 7, tronsonul Zam-Nădlac. „Am luat această decizie în cadrul grupului de lucru în domeniul rutier pentru că au existat numeroase sesizări din cauza blocării traficului în zonă. Prin impunerea acestor măsuri nu vom mai avea coloane interminabile pe DN7. Administratorii de parcări vor comunica capacitatea de primire a autovehiculelor de transport marfă”, a mai declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Reprezentanţii grupului rutier au luat decizia ca pentru siguranţa şi fluenţa traficului rutier pe DN 7 se impune, de urgenţă, luarea de măsuri de semnalizare şi marcare a părţii carosabile deschisă traficului rutier. Măsurile vor fi luate de executantul lucrării, respectiv S.C. Astaldi. Tot pentru siguranţa traficului rutier s-a decis ca până în luna iulie 2012 să se realizeze „Jurnalul semnalizării rutiere pe drumurile judeţene şi comunale”.
Grupul de lucru în domeniul rutier a fost înfiinţat în luna august a acestui an şi are în componenţă reprezentanţi ai Prefecturii Arad, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Poliţia Locală, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Secţia Drumuri Naţionale.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Gigi în 24.05.12
Lia Ardelean - noul primar!
aradeanu\' în 24.05.12
Sa se faca publice si sumele alocate pentru aceasta activitate.E posibil sa a ...
Mihai în 24.05.12
Felicitari, d-le Caprar! Le-ati tras-o colegilor din PSD, demonstrand ca nu-i ...
feri în 24.05.12
multa bafta Zsolt! sa te intorci sanatos!
Gerlinde în 24.05.12
bravo Zsolt! iti doresc sa-ti indeplinesti visul, dar cel mai mult conteaza s ...
Nicu în 24.05.12
pe surse au fost prefecti pe rand Cirti, Parpala, Purcaru, Mara, Stoian, Biba ...
sofer în 24.05.12
a condus strandul in ture, conduce si masina, are si carnet categoria ...prof ...
Claudia în 24.05.12
e penibil ce se intampla. sunt curios daca vor fi luate masuri de catre Inspe ...
raspopitu în 24.05.12
pocăitul il poate duce si pe falca cu el in state. la ce adunare a mers ...
Economic în 24.05.12
Daca asa ne comportam cu copiii uneia din cele mai bune scoli din oras, atunc ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891