
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor Aradului, site-ul nostru de ştiri oferă informaţiile necesare, pe străzi şi cartiere, în ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor băneşti pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece noiembrie 2011 – martie 2012, conform O.U.G. nr. 70/2011.
Astfel, conform Primăriei Municipiului Arad, înmânarea cererilor către beneficiarii pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi energie termică se va face de la casieriile CET Arad, respectiv E-ON Gaz, iar pentru beneficiarii a căror încălzire a locuinţei se face cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face de la centrele de preluare a cererilor începând cu data de 18.10.2011. Pentru evitarea aglomeraţiei, administratorii de condominii sunt rugaţi să se programeze cu o zi înainte la centrele de care aparţin, prin telefon, la numerele de mai jos.
Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face începând cu data de 20.10.2011 şi se va desfăşura în ordinea străzilor şi a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi, între orele 8,30 şi 16, vineri între orele 8,30 şi 15 iar sâmbăta între orele 8,30 şi 12, după cum urmează:
Centrul nr.1 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor (Arad, str. P-ţa Plevnei nr. 1, telefon: 0257/282777)
Cartiere arondate: Centru ( B-dul Revoluţiei, de la P-ţa Romană până la Gară şi străzile adiacente ), Aradul Nou, Sânicolaul Mic, Subcetate, Mureşel, Grădişte, Cartierul Funcţionarilor.
Înmânarea cererilor către beneficiarii pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi energie termică se va face de la casieriile CET Arad, respectiv E-ON Gaz, iar pentru beneficiarii a căror încălzire a locuinţei se face cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face de la Centrele de preluare a cererilor începând cu data de 18.10.2011.
Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face începând cu data de 20.10.2011 şi se va desfăşura în ordinea străzilor şi a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi între orele 830 şi 1600, vineri între orele 830 şi 1500 şi sâmbăta între orele 830 şi 1200, după cum urmează:
- 20.10.2011, orele 8,30 – 16: Academia Teologică, Aleea Azuga, Aleea Răsăritului, Achile, Afinelor, Aleea Romanţei, Arieşului, Ardealului, Armoniei, Aviator Georgescu, Arinului, Alexandrescu Grigore, Antonescu Ion, Alexandru Ioan, Alecsandri Vasile.
- 21.10.2011, orele 8,30 – 15: Banu Mărăcine, Bela Bartok, Bariţiu Gheorghe, Bihorului, Blajului, Blanduziei, Bobocilor, Bodrogului, Bradului, Brînduşei, Brătianu I.C., Blaga Lucian, Bălcescu Nicolae, Băncilă Octav, Balint Simion.
- 22.10.2011, orele 8,30 – 12: Buşteni, Bagdazar, Babeş Vicenţiu, Barabaş Bela, Bobâlna, Bolintineanu Dimitrie, Boemiei, Borlea, Calea Timişorii, Cîmpul Florilor, Căpşunilor, Caransebeş, Castanilor, Castor, Catedralei.
- 24.10.2011, orele 8,30 – 16: Ceahlău, Ceaikovski, Cedrului, Chendi Ilarie, Cezar, Cibinului, Clopotului, Călţunaş, Cetăţii, Cehov, Coasei, Caragiale I.L., Câmpia Turzii.
- 25.10.2011, orele 8,30 – 16: Coloniştilor, Colţişor, Cometei, Comunarzilor, Constituţiei, Coşbuc George, Corabiei, Cozia, Crângului, Crasna, Crişan, Cloşca, Cunţan Maria.
- 26.10.2011, orele 8,30 – 16: Miron Costin, Miron Constantinescu, Corneliu Coposu, Cristal, Curtici, Dacilor, B-dul Decebal, Desseanu, Diaconul Coresi, Diamant, Cantemir Dimitrie, Diogene, Dragomir Nelu Aristide, Dragu Stan, Drăgoi Sabin.
- 27.10.2011, orle 8,30 – 16: Deleanu Budai Ioan, Duiliu Zamfirescu, Dogarilor, Doinei, Doinaş Augustin Ştefan, Densuşianu Nicolae, Egalităţii, Elena, Endre Ady, Episcopiei, Eminescu Mihai, Engels Fr. Flacăra.
- 28.10.2011, orele 8,30 – 15: Gheorghe Popa de Teiuş, Fătu C.I. Florilor, Frumoasă, Feleacului, Eroul Necunoscut, Ficusului, Frunzei, Furnicii.
- 29.10.2011, orele 8,30 -12: Fraţii Neumann, Gelu, General Dragalina, Gogol Nicolae, Gojdu Emanoil, Gladiolelor, Grădina Poştei, General Vasile Milea, Gurban Constantin, Guttenbrunn A.M. Georgescu Ion, Ghibu Onisifor, Goldiş Vasile, Gyula Salacaz.
- 31.10.2011, orele 8,30 – 16: Gustav Augustini, Gergely Csiki, Ghiba Birta Elena, Gh. Groza, Gh. Stoica, Gladiator, Gorunului.
- 1.11.2011, orele 8,30 – 16: Haica Sava, Haiducilor, Hector, Hodoş Constanţa, Hunedoarei, Heim Domocoş, Hortensia, Horga Nicolae, Iancu Jianu, Ineului, Ivireanul Antim, Infanteriei, Ipătescu Ana, Iosif Ştefan Octavian.
- 2.11.2011, orele 8,30 – 16: Kuncz Aladar, Labirint, Lazăr Gheorghe, Lengyel Iosif, Livezilor, Loga Diaconovici C., Lucreţia, Lugojului, Lenau Nicolaus, Luminii, Măcieşului, Macului, Magheran, Marte, Malul Mureşului.
- 03.11.2011, orele 8,30 – 16: Maniu Iuliu, Mărăşeşti, Marşieu Iustin, Mărţişor, Memorandului, Merfy, Merişor, Meţianu, Micşunelelor, Mierlei, 9 Mai, Mureşan Iacob.
- 04.11.2011, orele 8,30 – 15: Minea Ilie, Monţia Emil, Milcov, Miraj, Molidului, Moraviei, Moşilor, Mucius Scaevola, Muncii, Muşcatei, Moga Voievod, Milea Vasile, Moricz Z. Moşoiu Traian.
- 05.11.2011, orele 8,30 – 12: Nalbei, Negruzzi C., Neculce, Nucului, Octavian Goga, Ovidiu, Odobescu, Ogorului.
- 07.11.2011, orele 8,30 – 16: Olimpiadei, Oradea, Orfeu, Ostaşului, Orient, Orion, Orşova, Păcurarilor, Pandurilor, Panselei, Paris.
- 08.11.2011, orele 8,30 – 16: Părului, Pavelescu Cincinat, Paşcani, Potier Eugen, Paul Chinezul, Pincio I.P. Petreanu Coriolan, Pelicanului, Pescăruş, Petru Pipoş, Petru Rareş, Petuniei, Pinului, Popa Şapcă, Porumbiţei, Porumbului, Posada, Preparandiei, Prislop.
- 09.11.2011, orele 8,30 – 16: Privighetoarei, Prunului, Păpădiei, Patria, Pescarilor, Piersicilor, Plugarilor, Postavului, Praporgescu, P-ţa Avram Iancu, P-ţa Bibici Margareta, P-ţa Catedralei, P-ţa Eroilor, Pârvan Vasile.
- 10.11.2011, 8,30 – 16: P-ţa Filimon Sârbu, P-ţa Moise Nicoară, P-ţa Plevnei, P-ţa Veche, P-ţa 13 Martiri, P-ţa Arenei, P-ţa Pompierilor, P-ţa Sârbească, P-ţa Gării, P-ţa Spitalului, Radu de la Afumaţi, Rândunicii, Războieni, Răzvan, Russo Alecu.
- 11.11.2011, orele 8,30 – 15: Romanilor, Rozelor, Romaniţei, Rahovei, B-dul Revoluţiei, Salcâmului, Salciei, Salontei, Schmeltezer, Sebeşului, Şelimbăr, Sinagogei, Şirianu I.R. Szantai Ludovic.
- 12.11.2011, orele 8,30 – 12: Sibii Dorel, Sebeşului, Slavici Ioan, Suciu Ioan, Sinaia, Spartacus, Spicului, Sunătoarei, Smeurei, Şoimului.
- 14.11.2011, orele 8,30 – 16: Spătarul Borcea, Splaiul Toth Sandor, Şt. Cicio Pop, Ştefan cel Mare, Steagului, Salcâmului, Salciei, Salontei, Ştefu Nicolae.
- 15.11.2011, orele 8,30 – 16: Splaiul G. Praporgescu, Stejarului, Tarafului, Timotei Cipariu, Tismana, Titan, Tribunul Buteanu, Tekelia Sava.
- 16.11.2011, orele 8,30 – 16: Trenului, Teodoroiu Ecaterina, Tocilescu Grigore, Transilvaniei, Tribunul Axente, Tribunul Dobra, Tulnic, Udrea, Unirii, Tabacovici Milan, Turturicii, Trompetei, Trifoiului.
- 17.11.2011, orele 8,30 – 16: Vlad Alexandru,Vezuviu, Vidra, Vidu Ioan, Vişinului, Vântului, Venus, Vulturilor, Vladimirescu Tudor, Weitzer, Zimbrului, Zarie Ştefan.
Centrul nr. 2 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor (Calea Radnei nr. 250), telefon: 0257/285150
Cartiere arondate: Micălaca (inclusiv zona III)
Înmânarea cererilor către beneficiarii pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi energie termică se va face de la casieriile CET Arad, respectiv E-ON Gaz, iar pentru beneficiarii a căror încălzire a locuinţei se face cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face de la Centrele de preluare a cererilor începând cu data de 18.10.2011.
Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face începând cu data de 20.10.2011 şi se va desfăşura în ordinea străzilor şi a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi, între orele 8,30 şi 16, vineri între orele 8,30 şi 15 iar sâmbăta între orele 8,30 şi 12, după cum urmează:
- 20.10.2011, orele 8,30 – 16: Abrud, Alaszu Pavel.
- 21.10.2011, orele 8,30 – 15: Alba Iulia, Adrian, Argeş, Amurgului.
- 22.10.2011, orele 8,30 – 12: Aleea Borsec, Aleea Zorelelor, Alexandru Negură.
- 24.10.2011, orele 8,30 – 16: Bârzavei, Batiştei, Brânzeu Nicolae.
- 25.10.2011, orele 8,30 – 16: Caius Lepa, Calea Radnei, Ciuhandru Gh.
- 26.10.2011, orele 8,30 – 16: Beiuş, Bujor, Busuioc, Byron, Cenad, Ciobanului, Călimăneşti.
- 27.10.2011, orele 8,30 – 16: Dreptăţii, Cerbului, Constanţa, Crinului.
- 28.10.2011, orele 8,30 – 15: Crizantemelor, Digului, Dosoftei, Drăgoi Elena.
- 29.10.2011, orele 8,30 – 12: Exterior, Felix, Fluierului, Frăţiei.
- 31.10.2011, orele 8,30 – 16: Fabius, Godeanu.
- 01.11.2011, orele 8,30 – 16: Imaşului, Gherghinei, Junilor, Lalelelor.
- 02.11.2011, orele 8,30 – 16: Lermontov, Liliac, Lipovei, Luncii.
- 03.11.2011, orele 8,30 – 16: Mioriţa, Milova, Măduţa Ilie.
- 04.11.2011, orele 8,30 – 15: Negură Alexandru, Nucet.
- 05.11.2011, orele 8,30 – 12: Marginei, Maximilian, Radu Cornel, Romul Ladea.
- 07.11.2011, orele 8,30 – 16: Săvârşin, Semănătorilor, Sighişoarei, Stamatiad Al. Pastorului, Păşunei.
- 08.11.2011, orele 8,30 – 16: Prieteniei, Poiana, Petchovski Iosif.
- 09.11.2011, orele 8,30 – 16: Prutului, Renaşterii.
- 10.11.2011, orele 8,30 – 16: Simfoniei.
- 11.11.2011, orele 8,30 – 15: Podgoriei, Şiriei.
- 12.11.2011, orele 8,30 – 12: Simion Popa.
- 14.11.2011, orele 8,30 – 16: Stânjenel, Soarelui.
- 15.11.2011, orele 8,30 – 16: Splaiul Gh. Magheru, Titulescu Nicolae.
- 16.11.2011, orele 8,30 – 16:Viorelelor, Vaslui, Voinicilor
- 17.11.2011, orele 8,30 – 16: Vrancei, Zalău.
Centrul nr. 3 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor (Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 227, telefon: 0257/348084)
Cartiere arondate:
A) Pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică şi gaze naturale: Şega, Gai, Bujac, Poltura, 6 Vânători.
B) Pentru încălzirea locuinţelor cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri: Gai, Bujac, Poltura, 6 Vânători.
Înmânarea cererilor către beneficiarii pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi energie termică se va face de la casieriile CET Arad, respectiv E-ON Gaz, iar pentru beneficiarii a căror încălzire a locuinţei se face cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face de la Centrele de preluare a cererilor începând cu data de 18.10.2011.
Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face începând cu data de 20.10.2011 şi se va desfăşura în ordinea străzilor şi a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi între orele 8,30 şi 16, vineri între orele 8,30 şi 15 iar sâmbăta între orele 8,30 şi 12, după cum urmează:
- 20.10.2011, orele 8,30 – 16: Aleea Amara, Aleea Dej.
- 21.10.2011, orele 8,30 – 15: Agricultorilor, Aleea Dezna, 6 Vânători.
- 22.10.2011, orele 8,30 – 12: Aleea Hercule, Aleea Hipocrat, Aleea Neptun.
-24.10.2011, orele 8,30 – 16: Aleea Saturn, Aleea Tomis, Aleea Ulise.
- 25.10.2011, orele 8,30 – 16: Alexandru cel Bun, Alunului, Aprodul Purice, Arcaşilor, Aviaţiei, Avrig, Aurel Vlaicu.
- 26.10.2011, orele 8,30 – 16: Aurel Vlaicu.
- 27.10.2011, orele 8,30 – 16: Brezoianu, Bucegi, Călăraşilor, Cocorilor, Brâncoveanu Constantin, Brâncuşi Constantin, Curtici, Berzei, Bicaz, Buciumului, Brediceanu Tiberiu, Bucovinei, Bucureşti, Bogrea Vasile.
- 28.10.2011, orele 8,30 – 15: Bumbacului, Buziaş, Bogdan Voievod, Cameliei, Câmpeni, Câmpineanu I., Câmpurilor, Cobzei, Codrului, Colonia UTA, Creangă Ion, Conta Vasile.
- 29.10.2011, orele 8,30 – 12: Craiovei, Crişului, Corbului, Constructorilor, Cosminului, Corbului, Cireşoaiei.
- 31.10.2011, orele 8,30 – 16: Câmpul Ineluş, Canton DN 7, Câmpul Albinelor, Caisului, Dorului, Dâmboviţei, Diana.
- 01.11.2011, orele 8,30 – 16: Dobrogea, Dragoş Vodă, Dunării, Dr. Ilarion Felea, Făt Frumos, Fluturilor, Fulgerului, Emilian, Fagului, Fântânii, Faurilor, Foişor, Fragilor, Fadeev.
- 02.11.2011, orele 8,30 – 16: Fânului, Haţeg, Inului, General Doda, Ghioceilor, Gloriei, Grădinarilor, Grozăvescu Traian.
- 03.11.2011, orele 8,30 – 16: Grănicerilor, Graurului, Gavra Alexandru, Greierilor, Grozăveşti, Herodot, Hugo Victor, Independenţei, I. Fluieraş.
- 04.11.2011, orele 8,30 – 15 : Iosif Nădejde, Izvor, Jiului, Gheorghe Dima, Iederei, Hatman Arbore.
- 05.11.2011, orele 8,30 – 12: Libertăţii, Măgurei, Maramureş, Lăcrimioarelor, Luchian Ştefan, Laurian, Letiţia, Leandrului, Leului, Lupeni, Magnoliei, Mimozei, Macedoniei, Măcinului, Măgurele.
- 07.11.2011, orele 8,30 – 16: Mălin, Marnei, Maior Petru, Mestecăniş, Meşterul Manole, Mircea Vodă, Munteniei, Năsăud, Nădejde Iosif.
- 08.11.2011, orele 8,30 – 16: Negoi, Nufăr, Necula Vasile, Obedenaru, Pelinului, P-ţa UTA, Plopilor, Poetului, Pumnul Aron.
- 09.11.2011, orele 8,30 – 16: Pann Anton, Porumbescu Ciprian, Predeal, Oborului, Oltului, Orizontului, Olteniei, Rarău, Roşiorilor.
- 10.11.2011, 8,30 – 16: Sahia Alexandru, Şcoalei, Siretului, Păltiniş, Paltinului, Progresului, Prometeu, P-ţa Bujac, Retezat, Rostov, Rotarilor.
- 11.11.2011, orele 8,30 – 15: Sânzienelor, Secerei, Septimiu, Slănic, Slatinei, Solomon, Spătarul Preda.
- 12.11.2011, orele 8,30 – 12: Sportului, Sever Bocu, Suceava, Sântoma Canton CFR, Ştefan Teneţchi, Stupilor, Tribunul Andreica.
- 14.11.2011, orele 8,30 – 16: Ţebei, Ţepeş Vodă, Ţichindeal Dimitrie, Teuz, Tiberiu, C-lea Victoriei.
- 15.11.2011, orele 8,30 – 16: Timişului, Toamnei, Toporaşi, Toth Arpad, Traian Vuia.
- 16.11.2011, orele 8,30 – 16: Tribunul Corcheş, Trotuşului, Turdei, Ulmului, Ulpiu, Ural, Vărădiei.
- 17.11.2011, orele 8,30 – 16: Veneţiei, Viitorului, Vrabiei, Volta Alexandru, Ursului, Zambilelor, Zânelor.
Centrul nr. 4 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor (Arad, Str. Baladei, bl. 5 - zona Confecţii ), telefon: 0257/252282
Cartiere arondate:
A) Pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică şi gaze naturale: Pârneava, zona Confecţii, Faleza Sud, Drăgăşani, Cadaş.
B) Pentru încălzirea locuinţelor cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri: Pârneava, zona Confecţii, Faleza Sud, Drăgăşani, Cadaş, Şega.
Înmânarea cererilor către beneficiarii pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi energie termică se va face de la casieriile CET Arad, respectiv E-ON Gaz, iar pentru beneficiarii a căror încălzire a locuinţei se face cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face de la Centrele de preluare a cererilor începând cu data de 18.10.2011.
Activitatea de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face începând cu data de 20.10.2011 şi se va desfăşura în ordinea străzilor şi a zilelor enumerate mai jos, de luni până joi între orele 8,30 şi 16, vineri între orele 8,30 şi 15 iar sâmbăta între orele 8,30 şi 12, după cum urmează:
- 20.10.2011, orele 8,30 – 16: Abatorului, Aurel Suciu, Andrenyi Karoly
- 21.10.2011, orele 8,30 – 15: Aprodul Purice, Andrei Şaguna, Baladei, Bîrsei.
- 22.10.2011, orele 8,30 – 12: Barbu Lăutarul, Biruinţei, Bulgară, Baba Novac.
- 24.10.2011, orele 8,30 – 16: Brumărel, Cărămidarilor, Clujului, Cuza-Vodă.
- 25.10.2011, orele 8,30 – 16: Conduraşilor, E. R. Ciorogariu
- 26.10.2011, orele 8,30 – 16: Clopoţeilor, Cucului, Cuptorului, Cosânzeana I..
- 27.10.2011, orele 8,30 – 16: Ghica Vodă, Iacob Cardoş, Ialomiţei.
- 28.10.2011, orele 8,30 – 15: Nicolae Oncu, Oituz
- 29.10.2011, orele 8,30 – 12: Lucefărului, Lungă.
- 31.10.2011, orele 8,30 – 16: Căpitan Ignat, Ciocârliei.
- 01.11.2011, orele 8,30 – 16: Griviţei, Gheorghe Doja, Gr. Ureche.
- 02.11.2011, orele 8,30 – 16: Emil Gârleanu, Faleza Sud, Filotei.
- 03.11.2011, orele 8,30 – 16: Gheorghe Dimitrov.
- 04.11.2011, orele 8,30 – 15: Dorobanţilor, Dumbrava Roşie, Pădurii.
- 05.11.2011, orele 8,30 – 12: Henri Coandă, Pionierilor.
- 07.11.2011, orele 8,30 – 16: Ion Mehedinţeanu, Murgu Eftimie, Izlazului.
- 08.11.2011, orele 8,30 – 16: Latină, Luceafărului, Lucernei, Mărgăritar, Muşeţel.
- 09.11.2011, orele 8,30 – 16: Mărului.
- 10.11.2011, orele 8,30 – 16: Mihail Kogâlniceanu, Minervei, Nicola Alexici.
- 11.11.2011, orele 8,30 – 15: Târgului, Trandafirilor, Rosmarinului.
- 12.11.2011, orele 8,30 – 12: Splaiul Mureşului, Raţiu Ion, Rebreanu Liviu.
- 14.11.2011, orele 8,30 – 16: Tunarilor, Rodnei.
- 15.11.2011, orele 8,30 – 16:Vadului, Veseliei, Venus.
- 16.11.2011, orele 8,30 – 16: Streiului, Zorilor.
- 17.11.2011, orele 8,30 – 16: Şezătoarei.
ACTE NECESARE LA ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI 2011 -2012
I. ACTE DE IDENTITATE: pentru toţi membrii familiei - B.I/C.I./C.P.sau, după caz, certificat naştere (în cazul minorilor).
II. ACTE DE VENIT:
- adeverinţă salariu net (orice fel de salariu)
- cupon pensie (orice fel de pensie)
- cupon idemnizaţie somaj sau venit lunar de completare
- adeverinţă bursă elevi şi studenţi (se specifică felul bursei şi cuantumul)
- adeverinţă indemnizaţii şi stimulente pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani
- talon de plată indemnizaţii cu caracter permanent
- adeverinţă indemnizaţie pentru persoana cu handicap
- cupon alocaţii de stat pentru copii, de întreţinere pentru minorii daţi în plasament familial sau încredinţaţi
- orice alt document care să dovedească veniturile lunare menţionate în declaraţia de venituri cod 01-81.
III. ALTE ACTE:
- act legal de încredinţare a minorilor (când aceştia nu locuiesc împreună cu părinţii, sau aceştia sunt despărţiţi legal)
- copie după factura lunii anterioare, pentru beneficiarii care utilizează gaze naturale sau energie termică (abonaţii individuali)
- împuternicirea legală a proprietarului sau a titularului contractului de închiriere pentru orice membru de familie major care locuieşte şi are domiciliul stabil în locuinţa respectivă sau, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
În cazul asociaţilor de proprietari/chiriaşi, cererea va avea pe pagina 9, în colţul stânga jos, textul „certific că numărul de persoane înscris în cerere este identic cu cel din lista de cheltuieli şi cartea de imobil” precum şi semnătura administratorului şi ştampila asociaţiei.
NOTĂ: Actele referitoare la venit vor fi prezentate pentru luna anterioară celei în care se depune cererea. Venitul net maxim pentru care se poate depune cererea este de 615 lei, lunar/persoană, la încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi lemne, de 786 lei/persoană la încălzirea locuinţei cu energie termică şi de 1082 lei pentru persoana singură la încălzirea locuinţei cu energie termică.
Pentru evitarea aglomeraţiei cu ocazia depunerii cererilor, cetăţenii sunt rugaţi să respecte programul conceput pe străzi şi pe zile pe perioada unei luni.
IO.... - la 19 10 2011 ora 11:48
Vrajala cu ajutoarele de incalzire....