"Cenuşăreasa", duminică la Teatrul de Marionete Arad
10.12.11 de D.T.
Teatrul de Marionete Arad prezintă duminică, de la ora 11, spectacolul „Cenuşăreasa”. O surpriză pentru public acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, care nu va consta doar în aducerea pe scenă a frumoasei poveşti ce a fascinat generaţii de copii, ci şi în faptul că este reluată o producţie realizată în ceea ce am putea numi perioada de aur a Teatrului de Marionete Arad. Regia spectacolului este semnată de Francisca Simionescu iar scenografia de Zoe Eisele Szucs.Din distribuţie fac parte Camen Mărginean, Adina Doba, Cristian Bordaş, Izabela şi Mircea Moş, Nuţi şi Sorin Dorobanţu şi Lăcrimioara Slanko.
Anul acesta s-au împlinit 60 de ani de la primul spectacol cu marionete la Arad, care a avut loc în luna mai 1951. De atunci actori, regizori şi scenografi prestigioşi şi-au pus amprenta pe producţiile montate aici, făcând ca teatrul de animaţie arădean să ajungă cunoscut şi apreciat nu doar în ţară, ci şi în străinătate. Astfel, actorii Elena Gherdan, Olimpia Didilescu, Puica Marin, Florica Mihăilescu, Maria Frangopol, Elena Athanasiu, Elena Coraviţa, Astra Lumcovschi, Elena Ghiba, regizorii Sanda Diamantescu, Cristian Frangopol, considerat întemeietorul instituţiei, Horia Davidescu, Ildiko Kovacs, Titus Bogdan Jucov, Cristian Pepino, Victor Ioan Frunză, scenografii A. Brătăşeanu, A. Wilke, Zizi şi Sever Frenţiu, Eustatiu Gregorian, Zofia Krzyzanowski, Cristina Nagy, Cristina Pepino, Adriana Grand sunt doar câteva din numele sonore care au stat pe afişele celor câteva sute de producţii ale instituţiei.
Teatrul de Marionete a intrat de curând în componenţa Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad. Spectacolele au loc în continuare la sediul din strada Episcopiei nr. 15. Biletele de intrare la spectacol pot fi cumpărate de la casa de bilete a Teatrului de Marionete la preţul de 6 lei.
Cei mici sunt aşteptaţi duminică la un spectacol special!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.