Ciprian Luca despre protestul mediciniştilor: "Gestul acestor tineri este unul care trebuie luat drept exemplu"
28.11.11 de D.T.
Deputatul Ciprian Luca apreciază curajul studenţilor medicinişti de a-şi exprima public nemulţumirile. „De multe ori ne lovim de nemulţumiri exprimate la colţ de stradă sau în şoaptă. Gestul acestor tineri este unul care trebuie luat drept exemplu. Fără scandal, într-un cadru civilizat, cu o atitudine respectuoasă, tinerii au ieşit în stradă pentru a-şi susţine drepturile. Apreciez că acest gen de acţiuni trebuie să fie susţinute de clasa politică din Opoziţie cât şi de profesori şi chiar de societatea civilă. Doar împreună vom putea da jos de la conducerea ţării aceşti semidocţi care conduc ţara şi care gestionează domenii cu impact deosebit asupra populaţiei, cum este cazul Educaţiei şi al Sănătăţii”, declară deputatul arădean.
Potrivit lui Luca, gestul studenţilor arată ineficienţa pachetului legislativ din domeniu pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea cu surle şi trâmbiţe. „Acum, până şi prevederile acestuia sunt încălcate de cei care l-au elaborat, cum este cazul şi a celor 6 procente din PIB stipulate în Legea Educaţiei ca fiind destinate învăţământului. Aşadar, Educaţia este din nou Cenuşăreasa Bugetului. Ea este sacrificată pentru ca alte ministere precum cel al Dezvoltării să aibă bani pe care să-i direcţioneze pe criterii politice. USL propune finanţarea corespunzătoare a Educaţiei, având ca ţintă un procent de 6% din PIB, conform Pactului pentru Educaţie. Motivarea cadrelor didactice, recunoaşterea rolului social prin salariu, respectarea demnității şi autonomiei profesionale sunt criterii fundamentale pentru un sistem de educaţie calitativ şi performant”, mai precizează deputatul arădean Ciprian Luca (foto).
Comentarii (1)
teo - la 28 11 2011 ora 24:36
Educaţia a fost mereu cenuşăreasa bugetului,chiar şi în timpul guvernării roşii pe care o idolatrizezi.S-a învăţat în România carte în condiţii mult mai vitrege şi au ieşit specialişti de marcă.Ceea ce lipseşte la noi este motivaţia corectă deoarece singura rămasă este banul.Pasiunea,vocaţia sunt umbre ale trecutului.Luca,care este vocaţia ta în afară de politica de doi bani?Aaaaaa,ştiu,saltul la gâtul opoziţiei în speranţa de a fi remarcat.E o pasiune profitabilă.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
teo - la 28 11 2011 ora 24:36
Educaţia a fost mereu cenuşăreasa bugetului,chiar şi în timpul guvernării roşii pe care o idolatrizezi.S-a învăţat în România carte în condiţii mult mai vitrege şi au ieşit specialişti de marcă.Ceea ce lipseşte la noi este motivaţia corectă deoarece singura rămasă este banul.Pasiunea,vocaţia sunt umbre ale trecutului.Luca,care este vocaţia ta în afară de politica de doi bani?Aaaaaa,ştiu,saltul la gâtul opoziţiei în speranţa de a fi remarcat.E o pasiune profitabilă.