Claudia Boghicevici este în proporţie de 99 la sută noul ministru al Muncii
07.02.12 de D.T.
Deputatul arădean Claudia Boghicevici (foto) este din nou în cărţi pentru ocuparea scaunului de ministru al Muncii. Ea a fost nominalizată de PDL pentru această funcţie. Numele arădencei a mai fost vehiculat ca propunere pentru această funcţie şi în cursul anului trecut după demisia lui Ioan Botiş, dar şi înainte ca acesta să fie numit în funcţie.
În prezent, deputatul Claudia Boghicevici este vicepreşedinte al Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor şi al Comisiei de Specialitate a PDL în domeniul muncii. Cu experienţă în domeniu şi în plus cu contribuţii la iniţierea şi adoptarea mai multor legi în comisia parlamentară din care face parte, arădeanca are mari şanse să fie desemnată.
Conform unor surse din PDL Arad, deputatul Claudia Boghicevici este, în proporţie de 99 la sută, noul ministru al Muncii. Practic, după nominalizare, aceasta va mai trebui să treacă doar de audierile din cele două camere ale Parlamentului şi de votul din plen.
Comentarii (16)
kkt cu mac - la 08 02 2012 ora 17:56
nu stiu altii cum sunt, dar mie imi vine sa mictionez pe toti pdlisti si pe multi pocaiti...
anonimus - la 08 02 2012 ora 17:33
RE.pentru o mămică
Nu ştiu mămica cui sunteţi,dar ştiu că avortul este considerat ucidere,de creştini.Voi USL iştii liber cugetători puteţi să vă omorâţi copiii nenăscuţi.Vor fi mai puţini cretini peste câţiva ani.
maria - la 08 02 2012 ora 11:22
ce fata
pt adelin - la 08 02 2012 ora 11:06
si tu noua ,o sa fii ocupat o vreme...
diana - la 08 02 2012 ora 11:00
jos pdl !!
adelin - la 08 02 2012 ora 9:42
sa ma sujeti toti adeptii pdl
ptr virgil - la 08 02 2012 ora 9:21
Ai dreptate,sa vina usl-asiisa ne dea ,,lapte si miere''numai ca Petrom-ul nu mai este,ce drac mai vind?SA AIBA FRATII SIAMEZI o bagheta magica?
@Gica dar nu Contra - la 08 02 2012 ora 8:38
de acord, dar ura nu este a celor de la USL ci a majoritatii populatiei care nu mai suporta furtul si minciuna. Doamna Claudia Boghicevici e o victima in acest joc, dansa e o exceptie nici nu stiu ce cauta in partidul asta. probabil a gresit partidul...
Gica dar nu Contra - la 08 02 2012 ora 8:03
Se vede din avion rautatea si ura celor din opozitie,nimic nu e bine,indiferent ce nume ar fi vehiculat pentru un ministru,vreau doar sa intreb pe vremea PSD-ului,Aradul ce ministri a avut?,felicitari Claudia,ne mandrim cu tine,mult succes,felicitari celor care te-au sustinut.
O mamica - la 07 02 2012 ora 20:48
Doamna aceasta a propus interzicerea avorturilor,daca imi aduc eu bine aminte. Dumneaei nu stie ca un copil fericit vine pe lume cind parintii si-l doresc,ori in conditiile actuale nu toate familiile isi mai permit luxul de a se bucura de un copil.Nu stiu,dar o intreb si eu :cati copii aveti doamna?.Sper sa ramana doar in stadiul de propunere aceasta gluma proasta.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
kkt cu mac - la 08 02 2012 ora 17:56
nu stiu altii cum sunt, dar mie imi vine sa mictionez pe toti pdlisti si pe multi pocaiti...