CLC: "Decizia Curţii Constituţionale este o victorie a celor care au ieşit în stradă, nu a justiţiei"
25.01.12 de O.T.
Decizia Curţii Constiţuţionale de astăzi privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor este o victorie a oamenilor care au ieşit în stradă şi s-au opus acestui demers criminal pentru democraţie, afirmă Consiliul Local Civic (CLC) într-un comunicat de presă. „Nicidecum nu este o victorie a justiţiei, dat fiind faptul că această instituţie este totalmente subordonată politic (voturile sunt 5 la 4 pentru Putere). Amânarea repetată a acestei decizii nu arată nimic altceva decât faptul că presiunea a fost mare şi s-a aşteptat o direcţie clară din partea puterii asupra acestei decizii”, se arată în comunicat.
Consiliul Local Civic dezavuează existenţa acestei instituţii care nu are nimic de a face cu vegherea asupra exercitări corecte a democraţiei în România, ci de fiecare dată îşi arată înclinaţia politică. De aceea, Consiliul Local Civic propune desfiinţarea Curţii Constituţionale şi investirea cu această responsabilitate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Consiliul Local Civic susţine în continuare vocea străzii şi este alături de toţi cetăţenii care au avut curajul şi demnitatea de a ieşi în stradă să-şi strige drepturile. „Cerem în continuare demisia Guvernului şi a Preşedintelui, dat fiind faptul că poporul nu-i mai vrea!”, a precizat Dan Artimon.
Comentarii (1)
DIASPORA - la 26 01 2012 ora 12:36
Veţi plăti!
de TEODOR DUNGACIU
Trebuie să Ă®nÅ£elegeÅ£i, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă.
AÅŸadar, veÅ£i plăti toÅ£i, pĂ¢nă la ultimul, cu vĂ¢rf ÅŸi Ă®ndesat.
Voi toÅ£i, cei din actuala infamă coaliÅ£ie, care a aruncat RomĂ¢nia Ă®n prăpastie.
Voi, autorii celui mai nesăbuit act din Ă®ntreaga Istorie a romĂ¢nilor: trădarea pe faţă a ţării.
Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă ÅŸi diplomaÅ£ie Ă®n decursul a două milenii - adică Statul RomĂ¢n Suveran NaÅ£ional ÅŸi Independent, Unitar ÅŸ
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
DIASPORA - la 26 01 2012 ora 12:36
Veţi plăti!
de TEODOR DUNGACIU
Trebuie să Ă®nÅ£elegeÅ£i, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă.
AÅŸadar, veÅ£i plăti toÅ£i, pĂ¢nă la ultimul, cu vĂ¢rf ÅŸi Ă®ndesat.
Voi toÅ£i, cei din actuala infamă coaliÅ£ie, care a aruncat RomĂ¢nia Ă®n prăpastie.
Voi, autorii celui mai nesăbuit act din Ă®ntreaga Istorie a romĂ¢nilor: trădarea pe faţă a ţării.
Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă ÅŸi diplomaÅ£ie Ă®n decursul a două milenii - adică Statul RomĂ¢n Suveran NaÅ£ional ÅŸi Independent, Unitar ÅŸ