CLM a decis acordarea de ajutoare pentru încălzire tuturor arădenilor cu venituri mai mici de 1300 de lei
01.11.11 de O.T.
Arădenii cu venituri de până la 1300 de lei/ persoană vor beneficia de reducere la factura de încălzire, în cazul în care sunt racordaţi la reţeaua de termoficare a municipiului.
Consiliul Local al Municipiului (CLM) Arad a aprobat în şedinţa de luni măsurile de protecţie socială cu privire la preţul energiei termice livrate populaţiei de CET în această iarnă. „Ca urmare a eliminării subvenţiei generalizate de la bugetul de stat şi bugetul local, energia termică va fi facturată la preţul întreg de 307,42 lei/gigacalorie iar fondurile de la subvenţia generalizată vor fi direcţionate în sprijinul persoanelor cu venituri de până la 1300 lei.
Astfel, la ajutorul de încălzire asigurat de stat pentru persoanele cu venituri de sub 786 de lei, Municipalitatea va acorda ajutoare de la bugetul local în cuantum de până la 22% din valoarea facturii de termoficare şi persoanelor care depăşesc acest venit, mărind numărul beneficiarilor până la cei cu venituri de 1300 de lei/persoană. Grila ajutoarelor acordate de la bugetul local are în vedere nu numai venitul mediu al membrilor familiei (criteriu la acordarea ajutorului de la bugetul de stat), ci şi echilibrarea ponderii cheltuielilor cu încălzirea în totalul bugetului familial al beneficiarilor, respectiv prin alocarea unor compesări mai mari persoanelor care locuiesc singure sau familiilor formate din mai puţine persoane.
Pai din ce se vede populatia la cat este de ..... plateste inca prea putin.
Mai unflati un pic tariful ca-i loc, ca n-o sa zica astia nimic!
gazare III - la 01 11 2011 ora 11:48
Pai castiga: CET-ul ca incaseaza bani si nu trebuie sa dea caldura ca oricum 2/3 nu consuma agent termic (o parte din cele 2/3 sunt cei cu centrale pe gaz si alta parte sunt cei care si-au inchis robinetii ca sa face economie).
Mai castiga Ista si Techem - firmele de repartitoare.
Castiga administratorii platiti pentru citiri.
Castiga ULALA fiindca ei sunt cei mai mari administratori.
Dupa cum se poate vedea castiga niste smecheri si pierde restul populatiei.
gaz-are II - la 01 11 2011 ora 11:42
cei bransati inchid robinetii ca sa faca economie. Fac economie numai pe partea de 5000 calculata pe repartitoare ca pe partea de 5000 dupa suprafata nu au ce face.
Ceilalti care sunt pe gaz platesc si gazul si 1/2 din caldura vecinilor. Macar papagalii cu centrale nu mor de frig.
Eu cred ca toata lumea pierde ... cine castiga?
gaz-are - la 01 11 2011 ora 11:38
Pai vine factura pe imobil (sa zicem 10.000 lei - calculata la 307 lei/G.cal.).
Factura asta se imparte in 2 (5000 se repartizeaza conform repartitoarelor si 5000 se repartizeaza dupa suprafata)conf. Ordinului 343/2010 al ANRSC.
307 lei - la 01 11 2011 ora 11:35
.. doart atata vor plati fraierii bransati la CET?
Lasa ca-i vor pune pe vecinii cu centrale pe gaz sa plateasca si ei!
Vecinii cu centrale pe gaz vor plati pretul subventionat sau nesubventionat? Cum se calculeaza?
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
307 lei - la 01 11 2011 ora 11:50
Pai din ce se vede populatia la cat este de ..... plateste inca prea putin.
Mai unflati un pic tariful ca-i loc, ca n-o sa zica astia nimic!