Flash news:
 
<< Înapoi

Constructori de drumuri, amendaţi de poliţişti



08.11.11 de D.T.

Mai multe sancţiuni contravenţionale şi un dosar penal, acesta este bilanţul unei acţiuni derulate recent de poliţiştii arădeni, acţiune ce a vizat constructorii de drumuri. „Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Arad au organizat luni o acţiune în cadrul căreia au fost controlaţi executanţii de lucrări, în zona drumului public. Scopul acestei acţiuni îl reprezintă asigurarea unei viabilităţi corespunzătoare a drumului public cât şi a siguranţei participanţilor la trafic”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Astfel în urma verificărilor, trei societăţi care au executat lucrări de reabilitare pe DN 79, respectiv în municipiul Arad, au fost sancţionate contravenţional. „Neregulile constatate de poliţişti au fost nerespectarea şi neîntreţinerea semnalizării rutiere temporare pe tronsonul în lucru şi nerespectarea condiţiilor impuse prin avizul primit de la organul de poliţie, respectiv închiderea unor porţiuni de drum”, a mai precizat Camelia Tuduce.
Poliţiştii au întocmit şi un dosar penal pentru executarea de lucrări de reabilitare fără ca acestea să fie semnalizate, fapt care a condus la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Norbert în 24.05.12
in sfarsit cineva care-i cere ceva normal lui Ponta, ca restul sunt anormali. ...
stolofan în 24.05.12
stati flexati ca nu contati,sunteti o adunatura de frustrati cu aere de intel ...
inginerul în 24.05.12
prefect trebuia sa fie BEBITU de la glasul ca sa va spanzure pe toti
cadru în 24.05.12
bravo isu,mai trebuie angrenati in campanie si sanepidul,statiunea de insamin ...
multumim în 24.05.12
comunicatul de presa este in plus,cita vreme ordonanta stabileste modul in ca ...
intrebare în 24.05.12
la felul in care sus-numitul recunoaste ca exepditia nu este pregatita,stau s ...
Pro Falca în 24.05.12
Draga NICi-O un primar nu inseamna jaful facut de Falca. Imi pare rau ca tu m ...
aradeanca în 24.05.12
Imi place aceste dispute, dar va irositi energiile aiurea. Dl Eduard Hoffman ...
Alin în 24.05.12
\"Nico din Ar. Nou\",draga, nu tot Aradul Nou are canalizare! Informeaza-te s ...
nico din Ar.Nou în 24.05.12
Ca viziteaza cartierul nostru nu este rau.Sa vada si Lia Ardelean ce inseamna ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891