Copiii cu dizabilităţi mintale au demonstrat că şi ei pot să-şi depăşească limitele
07.02.12 de M.I.
INTEGRA Asociaţia Persoanelor cu Dizabilităţi Mintale i-a sărbătorit, luni, pe cei mai mici campioni printr-o demonstraţie a abilităţilor dobândite de aceştia pe parcursul a trei luni de antrenament. Pregătirile s-au desfăşurat în cadrul programului „Sportivi tineri”, derulat sub egida Fundaţiei Special Olympics România, program care îşi propune ca prin activităţi specifice vârstei, copiii cu dizabilităţi mintale să-şi îmbunătăţească starea fizică, socială şi mintală.
De asemenea, programul urmăreşte implicarea activă a părinţilor în pregătirea fizică a copiilor. Sub îndrumarea profesorului psihopedagog Anna Rudolf şi a kinetoterapeutului Rozalia Hudec, copiii au învăţat să meargă pe bârnă, să arunce cu mingea la coş, să parcurgă un traseu printre jaloane. Fraţii lor, copii fără dizabilităţi, i-au susţinut, arătându-le cum să efectueze corect exerciţiul. Părinţii sau susţinătorii au fost permanent alături de ei, spunându-le că şi ei pot.
Demonstraţia intitulată sugestiv ,,Şi eu pot să-mi depăşesc limitele!” s-a desfăşurat în sala de sport a Şcolii Generale „Iosif Moldovan” Arad. Ca la orice competiţie, traseele stabilite au reprezentat o provocare. Sportivii au fost permanent încurajaţi de galeria care s-a ridicat la înălţimea evenimentului. Au fost susţinuti de copii cu şi fără dizabilităţi, de echipa de majorete a Şcolii Generale „Iosif Moldovan” Arad, condusă de profesorul Monica Lazea, de voluntari de la Centrul Judeţean de Voluntariat, de Asociaţia Educatio, de învăţătoarea Ana Curetean, de Adriana Chirilov, consilier local şi de Gheorghe Câlb, consilier în cadrul cabinetului deputatului Claudia Boghicevici.
Roxana Ossian, coordonatorul programului din cadrul Fundaţiei Special Olympics România, i-a premiat pe campionii. Au fost recompensaţi şi cei care i-au ajutat şi susţinut pe sportivi pe parcursul programului, antrenori, părinţi, fraţi sau voluntari din cadrul INTEGRA.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.