Deputatul Ciprian Luca: "Democraţia este strivită de clasa politică portocalie"
18.11.11 de O.T.
Ciprian Luca, deputat PSD de Arad, consideră că democraţia „este strivită de clasa politică portocalie”. „PDL calcă în picioare jertfa atâtor români care şi-au dat viaţa pentru libertate, tocmai pentru această democraţie de care nişte parveniţi îşi bat astăzi joc. Fără a ţine seamă de respect faţă de mamele care şi-au pierdut copiii în Revoluţia din 89, faţă de copiii care au crescut fără părinţii jertifiţi pentru libertatea noastră, capetele luminate ale ocârmuirii ignoră şi orice regulă scrisă sau nescrisă”, apreciază deputatul Ciprian Luca, referindu-se la modificările aduse scrutinului de anul viitor.
Comisia de la Venetia dă nişte linii clare în această privinţă. Potrivit acesteia, „deşi legislaţia electorală nu este gravată în marmură, ea nu poate, pe de altă parte, să facă obiectul unor modificări constante. Schimbarea regulilor jocului chiar înaintea sau în timpul alegerilor nu favorizează alegerile democratice.”
De asemenea, Codul bunelor practici în materie electorală stipulează că „elementele fundamentale ale dreptului electoral […] nu trebuie deloc modificate cu mai puţin de un an înaintea alegerilor şi trebuie tratate la nivel constituţional sau la un nivel superior celui al unei legi ordinare”.
Sunt aspecte pe care nu le spune Ciprian Luca şi nici măcar USL. Sunt aspecte clarificate de comisii de specialitate, organizate la nivel european. Dar, spune Luca, „specialiştii” lui Boc nu ţin cont de nişte „fleacuri”. „Fleacuri în opinia lor, pentru că, în realitate, aceste detalii dau peste cap sistemul de vot, asigură opacitatea acestuia, creează cheltuieli în plus şi, în special, creează haos în rândul votanţilor obligaţi să pună ştampila în aceeaşi zi, în două secţii de votare, o dată pentru aleşii locali şi apoi pentru Parlament”, consideră deputatul Luca.
Organismele europene susţin că modificarea legislaţiei electorale poate fi operată în ultimul an până la alegeri doar în anumite situaţii, bine definite, care ar aduce atingere drepturilor internaţionale recunoscute, afirmă Luca. În România nu se pune problema de aşa ceva. Cu toate acestea, PDL este decis să ignore orice reguli şi să-şi pună în practică sistemul care i-ar asigura cheltuirea unor sume mai mari, fără ca acestea să poată fi controlate, iar pe de altă parte, iar asigura furtul de voturi, consideră deputatul.
Ciprian Luca atrage atenţia şi asupra sistemului electoral de la Camera Deputaţilor şi Senat. „Nu înţeleg de ce acest sistem să fie diferit în cele două Camere, atât timp cât ambele reprezintă poporul. Pe de altă parte, consider că intenţia PDL de a implementa sistemul de vot într-un singur tur discriminează cetăţenii care au votat cu persoana care nu a ieşit la vot în primul tur. Adică cei care au votat cu câştigătorul sunt reprezentaţi în Parlament iar ceilalţi, nu? Prin această tactică se încalcă principiul egalităţii”, a conchis Ciprian Luca.
Demnitarul arădean apreciază că întregul demers electoral urmărit de PDL nu face decât să încalce dreptul la democraţie al românilor, urmărindu-şi prin asta asigurarea unui sistem de furt de voturi şi „spălarea” mai multor bani de la buget.
Comentarii (4)
curios - la 20 11 2011 ora 10:47
clasa politica portocalie?!de unde ai mai luat-o so pe asta??poate clica mafiota cocotata in fruntea tarii,nu clasa politica!romania nu a mai avut un om de stat de la regele mihai incoace sau poate de la titulescu(cel adevarat,nu avortonul...),asa ca sa nu vorbim de clasa politica...
yan - la 19 11 2011 ora 17:35
ai uitat de cand erai cel mai infocat membru pdl.ai plecat ca nu te-au pus pe lista de deputati.
isus - la 19 11 2011 ora 9:51
La revedere, domnule deputat derutat ! La cat ai mintit si ai inselat, nici dreq nu te mai vrea ! Nici macar pesedeii !
aradeanul - la 18 11 2011 ora 20:55
pe cand si subiecte locale domnule deputat?cand o sa faci opozitie inmpotriva lui Seculici,Falca,Iotcu,Igas si nasu Cionca?
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
curios - la 20 11 2011 ora 10:47
clasa politica portocalie?!de unde ai mai luat-o so pe asta??poate clica mafiota cocotata in fruntea tarii,nu clasa politica!romania nu a mai avut un om de stat de la regele mihai incoace sau poate de la titulescu(cel adevarat,nu avortonul...),asa ca sa nu vorbim de clasa politica...