Flash news:
 
<< Înapoi

Deputatul Ciprian Luca nu este de acord cu îngheţarea pensiilor şi a salariilor



10.11.11 de O.T.

Deputatul PSD Ciprian Luca (foto, stânga) consideră că, prin îngheţarea pensiilor şi a salariilor, Puterea destabilizează sistemul public din România. „Măsura adoptată de deputaţii PDL privind îngheţarea pensiilor şi a salariilor bugetarilor demotivează încă o dată. Vârstnicii se aşteptau la o indexare a pensiilor măcar cu rata inflaţiei iar bugetarii la o majorare cu câteva procente a salariului, însă PDL a reuşit să le taie până şi această speranţă. Este o măsură ilegală, pe care USL o atacă la Curtea Constituţională. Nu putem accepta ca medicii, dascălii şi alte categorii sociale deosebit de importante să fie în continuare bătaia de joc a guvernării Boc”, susţine deputatul Luca.
Ciprian Luca îşi exprimă susţinerea faţă de profesorii care au ieşit în stradă, ajunşi în pragul disperării. „Sunt oameni care trebuie să se documenteze permanent pentru a fi pregătiţi la catedră, care trebuie să îşi permită o ţinută decentă la clasă. Toate aceste reguli nescrise implică însă costuri, pe care, la nivelul salariilor actuale din învăţământ, majoritatea nu şi le permite. Unor oameni care trăiesc de astăzi pe mâine cine le poate pretinde rezultate fabuloase? Şi cu toate acestea, dascălii încearcă prin eforturi financiare deosebite să facă faţă uno aspecte deloc neglijabile în relaţia cu elevii. Apreciez încă o dată că atitudinea PDL faţă de intelectuali este una de dispreţ, gest condamnabil pentru că România nu va reuşi să iasă din impas niciodată decât cu aceşti intelectuali, şi nicidecum cu «specialiştii» portocalii”, a mai spus Luca.



Comentarii (1)

Zorro - la 11 11 2011 ora 10:07



asta-i un pulete


Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
ppoonnttaa în 24.05.12
Ma, nu v-a zis nimeni ca sunteti penibili? atunci, va zic eu!
luigy în 24.05.12
daca-i finul lui Maduta, atunci sigur este competent, Nasu are grija sa-l coo ...
Norbert în 24.05.12
in sfarsit cineva care-i cere ceva normal lui Ponta, ca restul sunt anormali. ...
stolofan în 24.05.12
stati flexati ca nu contati,sunteti o adunatura de frustrati cu aere de intel ...
inginerul în 24.05.12
prefect trebuia sa fie BEBITU de la glasul ca sa va spanzure pe toti
cadru în 24.05.12
bravo isu,mai trebuie angrenati in campanie si sanepidul,statiunea de insamin ...
multumim în 24.05.12
comunicatul de presa este in plus,cita vreme ordonanta stabileste modul in ca ...
intrebare în 24.05.12
la felul in care sus-numitul recunoaste ca exepditia nu este pregatita,stau s ...
Pro Falca în 24.05.12
Draga NICi-O un primar nu inseamna jaful facut de Falca. Imi pare rau ca tu m ...
aradeanca în 24.05.12
Imi place aceste dispute, dar va irositi energiile aiurea. Dl Eduard Hoffman ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891