Deputatul Ciprian Luca sare în ajutorul mamelor ameninţate să-şi piardă indemnizaţiile
21.02.12 de M.T.
Deputatul Ciprian Luca solicită autorităţilor publice centrale modificarea OG 124/2011, prin care e stipulat faptul că mămele care au taxe sau impozite neachitate îşi pierd dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului. „Apreciez că ordonanţa reprezintă un alt abuz al actualei Puteri. În condiţiile în care firesc ar fi să urmărim creşterea natalităţii şi să sprijinim tinerele familii, să ajutăm prin orice mijloc consolidarea celulei societăţii, adică familia, actuala Putere nu face decât să lupte parcă prin orice mijloace împotriva ideii de familie şi de procreere. Prin sărăcia la care a adus cea mai mare parte a populaţiei, cu tineri fără loc de muncă şi fără un acoperiş deasupra capului, prin tăierea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, planul lor diabolic tinde să aibă succes în tot mai multe cazuri. De aceea, fac un apel către autorităţile centrale, şi în special către colegii mei din Parlament ajunşi acum în fotolii de miniştri, să se opună abuzurilor făcute de predecesorii lor. Fac un apel către actualul ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, care ştie ce înseamnă un copil, care ştie câte nevoi are un copil, şi îi cer să oprească această nedreptate”, a declarat Ciprian Luca.
Demnitarul arădean susţine că efectele acestei Ordonanţe asupra traiului românilor sunt deosebit de grave. „Riscurile la care este expusă familia, per ansamblu, sunt majore. Să ne gândim la miile de familii care chiar au nevoie de acei bani din indemnizaţie şi care, sărace fiind, sunt şi datoare statului. Cum poate cineva să vină să le ia şi acei bani când noi dorim stimularea natalităţii? Cum poate statul, cel care trebuie să se preocupe de siguranţa cetăţeanului, să fie, dimpotrivă, cel care îi condamnă la suferinţă şi chiar la abandon, fără acei bani mulţi părinţi nemaipermiţându-şi să îşi crească copiii. O astfel de Românie vrea Băsescu! Românii nu au nevoie însă de altceva. Au nevoie de stabilitate, au nevoie de echilibru familial, dat în mod cert şi de latura financiară. Iar statul trebuie să ajute asta prin pârghiile pe care le are la dispoziţie”, declară Ciprian Luca.
Acesta este de părere că, în condiţiile scăderii dramatice a natalităţii în România, măsurile contradictorii, precum şi criteriile arbitrare şi adesea abuzive impuse de guvern pentru acordarea ajutoarelor sociale nu fac decât să descurajeze tot mai multe familii, forţându-le spre decizia de a nu mai face copii.
Comentarii (3)
claus - la 21 02 2012 ora 10:59
Inscriete la noul browser liber si gratuit.Intra in http://signup.wazzub.info/?lrRef=9b154f74 si afla mai multe detalii
Gil - la 21 02 2012 ora 10:08
in curand o sa ia si apararea maidanezilor si a vidrei din lunca muresului. nu-i bai voturi sa iasa!
Camelia - la 21 02 2012 ora 9:55
pfoaaai cata compasiune si cata grija ne poarta dl. deputat noua mamicilor. o fi vrand ceva de la noi nu?
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
claus - la 21 02 2012 ora 10:59
Inscriete la noul browser liber si gratuit.Intra in http://signup.wazzub.info/?lrRef=9b154f74 si afla mai multe detalii