Deputatul Ciprian Luca: "Taxa de mediu nu este nimic altceva decât un furt acoperit de lege"
23.01.12 de O.T.
Deputatul Ciprian Luca acuză Ministerul Mediului de furt din buzunarul cetăţeanului, solicitând printr-o interpelare forurilor competente informaţii legate de destinaţia taxei de mediu. „Taxa de mediu nu este nimic altceva decât un furt acoperit de lege. Aşa-numita «taxă de mediu» reprezintă o altă cale de a atrage bani către PDL, bani despre a căror destinaţie nimeni nu spune nimic concret. Nici un reprezentant al Ministerului Mediului nu a dat vreo declaraţie legată de eventualele investiţii care se vor face cu aceşti bani. Nu au dat declaraţii şi nici nu vor da, pentru că aceşti bani vor fi redirecţionaţi către diverse grupuri de interese ale lui Băsescu, practici obişnuite în guvernarea actuală”, declară deputatul Ciprian Luca.
Demnitarul arădean apreciază că această taxă este de mediu doar prin denumire. „În fapt nu este o taxă de mediu. Dacă ar fi «de mediu» ar fi suportată de toată lumea care circulă cu autoturismul pe şoselele din România. În fapt, ea este plătită doar de cumpărători. Şi în aceste condiţii, ea ar trebui numită «taxă pe tranzacţie» Cei care nu îşi vând maşina, pot să circule fără nici o problemă pe şosele, taxa fiind impusă doar la vânzarea ei. O adevărată aberaţie. Spre exemplu, dacă am o Dacia de 30 de ani pot să circul fără a plăti această aşa-zisă taxă de mediu iar dacă vreau să o vând, cumpărătorul va plăti la stat pentru ea o sumă care poate fi chiar de 4-5 ori valoarea autoturismului. Consider că această taxă nu este decât un furt acoperit de lege, pe de o parte, respectiv o încercare de favorizare a producătorilor şi importatorilor de autoturisme noi, pe de altă parte. După cum ştim, în ultimii cinci ani au existat o sumedenie de încercări de elaborare a unui text de lege cât mai favorabil lor, însă de fiecare dată legea s-a dovedit a fi şi mai absurdă”, a conchis Ciprian Luca.
Comentarii (2)
Cetateanul - la 23 01 2012 ora 16:48
Cipriane spunene si noua ce ai vorbit cu Igasi si Cionca la chef la Pecica???
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Cetateanul - la 23 01 2012 ora 16:48
Cipriane spunene si noua ce ai vorbit cu Igasi si Cionca la chef la Pecica???