Deputatul Göndör a explicat ce înseamnă clasa pregătitoare, introdusă pentru prima dată în anul şcolar 2012/2013
28.01.12 de O.T.
Deputatul Marius Göndör, membru al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, a făcut, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Arad, câteva precizări referitoare la clasa pregătitoare, introdusă pentru prima dată în anul şcolar 2012/2013, conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale. „Odată cu introducerea clasei pregătitoare, învăţământul primar din România va avea 5 clase şi anume: clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a, respectiv clasa a IV-a. În consecinţă, copiii nu vor merge mai devreme sau mai târziu la şcoală, ci la aceeaşi vârstă, la 6 ani, ca şi până acum. Trebuie doar să schimbăm în mentalitatea noastră ideea conform căreia şcoala începe cu clasa I. Transmit tuturor părinţilor în mod răspicat că din anul şcolar 2012/2013, şcoala va începe cu clasa pregătitoare. Pe de altă parte, doresc să precizez că anul şcolar următor, fiind unul special pentru că apare pentru prima dată clasa pregătitoare, copiii vor putea începe şcoala cu clasa pregătitoare sau cu clasa I, în funcţie de vârstă ţi de opţiunea părinţilor”, a declarat deputatul Marius Göndör.
Acesta a precizat că înscrierea copiilor în clasele pregătitoare se va face în funcţie de vârsta copilului, participarea la grădiniţă şi de decizia părinţilor.
Astfel, copilul născut înainte de 1 septembrie 2005 va merge în clasa I, copilul născut între 1 septembrie 2005 şi 31 august 2006 va merge, la solicitarea scrisă a părintelui sau tutorelui, în clasa I sau în clasa pregătitoare, iar cel născut între 1 septembrie 2006 şi 31 decembrie 2006, va putea fi înscris, la solicitarea scrisă a părintelui sau tutorelui, în clasa pregătitoare sau în grupa mare la grădiniţă. „Inspectoratele şcolare, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, vor realiza circumscripţiile şcolare arondate fiecărei unităţi de învăţământ. Pentru înscrierea copiilor se poate opta fie pentru şcoala arondată domiciliului copilului, fie la o altă şcoală, în limita locurilor disponibile. Dacă la o anumită unitate de învăţământ există un număr mai mare de solicitări, departajarea se va face în raport cu o serie de criterii obligatorii, la care se pot adăuga şi criterii specifice fiecărei şcoli. Înscrierile se vor face într-un calendar strict, eliminându-se astfel un lucru cu care eu nu am fost de acord niciodată. Mă refer aici la goana pentru înscrierea în clasa întâi, care începea chiar şi cu 2-3 ani înaintea împlinirii vârstei de şcolarizare a copilului”, a mai precizat Marius Göndör.
Potrivit deputatului arădean, în clasa pregătitoare copiii îşi vor însuşi abilităţi, prin metode adecvate vârstei, prin care îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica şi de a interacţiona cu ceilalţi copii, prin jocuri didactice, activităţi de descoperire ale alfabetului şi numerelor sau prin muzică şi desen, sala de clasă fiind adaptată vârstei copiilor. Bineînţeles, la acestea se vor adăuga ore special destinate unei pregătiri fizice armonioase.
La clasa pregătitoare vor preda orice cadre didactice care sunt calificate să predea în învăţământul primar iar acestea vor beneficia, înainte de începerea anului şcolar 2012/2013, de o formare specifică. „Pe parcursul clasei pregătitoare, copilul nu va primi note sau calificative, ci la final de an se va face o evaluare sub forma unui raport scris întocmit de cadrul didactic de la clasă. Prin acest raport, părinţii vor afla gradul dezvoltării fizice şi psiho-intelectuale, nivelul utilizării limbajului, disponibilităţile de comunicare ale copilului, respectiv informaţii privind nivelul capacităţilor de învăţare şi atitudinea copilului faţă de învăţare”, a mai declarat deputatul Marius Göndör.
Comentarii (1)
Flavius - la 29 01 2012 ora 23:28
in sfarsit un subiect pe care-l stapaneste. cu politica ar trebui insa sa ne mai lase... mai ales cu politica portocaliilor care au infometat tara!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Autorităţile arădene nu au făcut nici de această dată faţă zăpezii, după cum lesne se poate observa din reportajul-pamflet realizat de colegul nostru Călin Bibe.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Flavius - la 29 01 2012 ora 23:28
in sfarsit un subiect pe care-l stapaneste. cu politica ar trebui insa sa ne mai lase... mai ales cu politica portocaliilor care au infometat tara!