Dorel Căprar acuză Puterea că reînfiinţează "gărzile patriotice"! Prefectul neagă şi e dispus să demisioneze!
24.01.12 de O.T.
Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a atras atenţia că în instituţiile publice din Arad ar fi apărut o circulară care îi îndeamnă pe oameni să se organizeze „precum gărzile patriotice” în vederea păstrării ordinii publice. Prefectul Călin Bibarţ susţine că nu există o asemenea circulară.
„Protestele de pe platoul din faţa Palatului Administrativ au devenit un fenomen social la Arad, la fel ca în alte zeci de oraşe din ţară. Indiferent de vreme – frig, ploaie – sute de oameni cer regimului Băsescu să demisioneze. În loc să asculte voinţa majorităţii populaţiei, regimul PDL se agaţă de scaune şi de privilegii şi încearcă să împiedice şi să oprească protestele democratice”, se arată într-un comunicat de presă al PSD. Dorel Căprar susţine că mai mulţi arădeni au atras atenţia liderilor PSD că în instituţiile publice arădene au apărut circulare privind constituirea unor structuri pentru păstrarea ordinii publice. „Potrivit informaţiilor noastre, aceste structuri ar trebui să intervină în cazul în care situaţia socială scapă de sub control. Îl somăm pe prefectul Bibarţ să spună public dacă aceste zvonuri se confirmă sau nu. Noi sperăm că sunt simple zvonuri, altfel avem de-a face cu o situaţie extrem de periculoasă. Numai regimurile dictatoriale încearcă să întoarcă unii cetăţeni împotriva altora. Noi credem că protestele democratice vor continua să rămână paşnice. Dacă totuşi vor fi probleme, există instituţii abilitate ale statului care trebuie să intervină, în limitele legii”, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
De altfel, în opinia acestuia, forţele de ordine încearcă să descurajeze participanţii la proteste. „Oameni în vârstă au venit la mine şi mi-au spus că au fost opriţi de jandarmi care le-au spus să nu protesteze, pentru că vor fi amendaţi. Cred că sunt încercări de intimidare care nu fac decât să îi îndârjească pe arădeni, care ştiu foarte bine ce drepturi au”, a declarat Dorel Căprar.
Arădean amendat în Piaţa Universităţii
PSD Arad a prezentat în conferinţa de presă un arădean care a participat la protestele de la Bucureşti. Radu Ionescu a protestat paşnic la Bucureşti, dar a fost amendat de jandarmi pentru că a strigat şi a scandat. „Iată exemplul unui cetăţean care a protestat paşnic dar a fost amendat de regimul represiv Băsescu”, a încheiat liderul PSD Arad. Radu Ionescu a povestit cum a fost amendat cu 200 de lei pentru că şi-a strigat nemulţumirea în Piaţa Universităţii. Arădeanul a precizat că violenţele din Bucureşti au fost provocate de agitatorii „poate chiar de la Jandarmerie” care erau infiltraţi printre oameni. Tânărul a povestit cum jandarmii au făcut uz excesiv de forţă, lovindu-i pe manifestanţi inclusiv după ce erau luaţi cu dubele. Acesta a menţionat că în fiecare seară, la ora 23, jandarmii i-au dispersat în forţă pe manifestanţi, reţinând zeci de persoane care au fost ulterior duse la sediile de poliţie şi amendate. Radu Ionescu a mai precizat că va contesta în instanţă procesul verbal de amendă (vezi facsimil, jos) întocmit de jandarmi.
Administraţia locală, acuzată de cenzură
În final, liderul PSD Arad a cerut Primăriei să nu trucheze imaginile de pe webcam-ul orientat spre platoul din faţa Palatului Administrativ. „Observăm că Gheorghe Falcă cenzurează ceea ce văd arădenii. Oricât ar încerca acest lucru, arădenii ştiu şi înţeleg ce se întâmplă în oraşul lor”, a spus Dorel Căprar, aluzie la faptul că webcam-urile de pe site-ul Primăriei Municipiului Arad au fost parolate pentru ca arădenii să nu mai poată vedea de acasă protestele din faţa Palatului Administrativ.
Călin Bibarţ: „Nu există nici un fel de circulară care să aibă un asemenea conţinut”
Răspunzând acuzelor formulate de PSD, prefectul Călin Bibarţ a declarat: „Dacă cineva poate să probeze aceste afirmaţii şi să prezinte o asemenea circulară semnată de mine eu sunt dispus să îmi dau în acel moment demisia. Nu există nici un fel de circulară care să aibă un asemenea conţinut. Dacă, însă, se va dovedi că afirmaţiile nu au nici un suport real, şi cei care le-au furnizat vor doar să inducă oamenii în eroare, îi las pe arădeni să judece cum înţeleg unii politicieni diferenţa dintre politică şi administraţie”, a declarat prefectul Călin Bibarţ.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.