Dorel Căprar (USL) afirmă că pomenile electorale pregătite de PDL amintesc de Ceauşescu
03.11.11 de O.T.
Dorel Căprar, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad şi co-preşedinte al USL Arad, atrage atenţia că prim-ministrul Emil Boc, „marioneta lui Traian Băsescu”, a declarat la întâlnirea cu delegaţia FMI că pregăteşte „un buget pentru vreme rea”. Asta înseamnă că pensionarii nu vor primi indexările prevăzute de lege iar bugetarii nu vor recupera nici în anul viitor tăierile salariale din 2010, deşi s-au făcut numeroase reduceri de personal şi s-a renunţat la al 13-lea salariu. În schimb, s-a lăsat o portiţă deschisă pentru anumite majorări de salarii şi pensii în a doua parte a anului viitor, consideră Căprar. „Sunt convins că anul viitor cei de la PDL vor încerca să păcălească din nou românii cu câteva măsuri sociale pe ultima sută de metri. Pomenile electorale pe care le pregătesc amintesc de Nicolae Ceauşescu: dictatorul care cu câteva minute înainte de a fi izgonit, fără să îşi înţeleagă propriul popor, le-a propus românilor o mărire de salariu. Cred că astfel de stratageme îi jignesc profund pe românii care au avut mult de suferit în timpul guvernării PDL. Guvernarea portocalie demonstrează din nou că este insensibilă la problemele oamenilor obişnuiţi. Din păcate, îngheţarea salariilor şi a pensiilor în primele luni ale anului viitor vine într-un context dificil, în care s-a renunţat la suvenţionarea preţului căldurii şi a apei calde, preţul alimentelor creşte iar guvernarea nu dă speranţe că ştie ce trebuie făcut pentru redresarea economiei. Pedeliştii se fac că joacă rolul guvernului responsabil, când în realitate alimentează cu bani clientela lor politică”, a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.
Parlamentarii nu au curajul să transmită guvernanţilor mesajul oamenilor
Dorel Căprar spune că, din păcate, parlamentarii PDL de Arad nu au curajul să le transmită guvernanţilor mesajul oamenilor din teritoriu. „Zilnic vedem în presă parlamentari ai PDL care lansează şi abordează false probleme, dar evită să se ocupe de problemele esenţiale ale ţării: economia, protecţia socială a celor care suferă. Mai mult, unii dintre ei prezintă periodic cifre prin care transmit populaţiei că suntem pe drumul cel bun, de parcă românii nu simt în bugetul familiei cât de bine le merge. Oamenii înţeleg deja că nu vor putea avea încredere în aceşti parlamentari ai PDL în vara viitoare, când vor încerca să le cumpere bunăvoinţa. Vorbesc cu mulţi arădeni care ştiu deja că orice la va oferi anul viitor puterea portocalie va fi luat înapoi de zece ori dacă PDL va rămâne la guvernare”, a spus Căprar.
Comentarii (5)
citizen - la 04 11 2011 ora 14:15
Comunism neocomunism ramane de vazut dar cinismul cu care o guvernare de incompetenti si demagogi afecteaza situtia a milioane de cetateni din tara asta iar terapia de soc care au folosit-o si o folosesc cei de acuma nu face decat sa distruga tara pe termen lung! sa nu uitam ca acesti guvernanti au facut ca multi oameni sa il regrete pe ceausescu
teo - la 03 11 2011 ora 21:55
RE. comunistu.
Păi nu e PSD continuatoarea ideologiei PCR;Dorel se conformează.Trup şi suflet.
comunistu' - la 03 11 2011 ora 21:49
ba dorele ai luat o pozitie la masa ca numa' comunistii mai stateau asa la sedintele de partid . fii mai relaxat .
besescu - la 03 11 2011 ora 16:56
Am impresia ca actuala putere se comporta din ce in ce mai mult ca si comunistii inainte de '89. Observ ca acesti slugarnici portocalii se ghideaza dupa zicala "HOTU STRIGA HOTU" ca doar o sa mai prosteasca pe cineva cu minciunile lor.
TEO - la 03 11 2011 ora 14:29
Căprare,fă un recurs la memorie,pomenile electorale nu ţin de Ceauşescu,ci de Ilici Iliescu Iliovici,tătucul şi ideologul vostru.De la el moşteniţi şi demagogia.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
citizen - la 04 11 2011 ora 14:15
Comunism neocomunism ramane de vazut dar cinismul cu care o guvernare de incompetenti si demagogi afecteaza situtia a milioane de cetateni din tara asta iar terapia de soc care au folosit-o si o folosesc cei de acuma nu face decat sa distruga tara pe termen lung! sa nu uitam ca acesti guvernanti au facut ca multi oameni sa il regrete pe ceausescu