Flash news:
 
<< Înapoi

Eminescu, omagiat de pensionari la Nădlac (GALERIE FOTO)



14.01.12 de Gheorghe Suciu

Pensionarii de la Clubul Orăşenesc al Pensionarilor Nădlac (COPN) au fost, vineri, în sărbătoare. Astfel, la sediul COPN a fost organizat un frumos eveniment de evocare a personalităţii marelui poet naţional, Mihai Eminescu, o Serata Eminesciană sub genericul „Mai am un singur dor”. La eveniment au participat pensionarii din COPN împreună cu invitaţi din oraş şi din Clubul Pensionarilor „Inimi Tinere”.
Evenimentul a început printr-o prezentare a vieţii şi activităţii marelui poet naţional, prezentare făcută de profesorul Gabi Hlistei de la Grupul Şcolar „J. Gr. Tajovski” din oraşul Nădlac, o prezentare extraordinară din toate punctele de vedere a marelui poet făcută de una dintre cele mai bune profesoare de limba română din oraşul nostru.
În continuare, pensionarii împreună cu profesorul Gabi Hlistei au citit şi recitat din cele mai frumoase şi îndrăgite poezii eminesciene, recitatorii fiind acompaniaţi cu chitara de interpretul de muzică uşoară şi populară românească şi slovacă, Radomir Karkuş. Tot acesta a interpretat în continuare şi câteva dintre cele mai frumoase melodii care au ca text versurile marelui poet naţional, Mihai Eminescu.
În final, toată lumea a apreciat ca foarte reuşită seara dedicată evocării vieţii şi activităţii poetului Mihai Eminescu, bogăţia şi frumuseţea artistică a activităţilor organizate. Cu acest prilej, pensionarii din COPN au demonstrat încă o dată că atunci când se vrea, se pot organiza cele mai frumoase momente cultural-artistice, potenţialul uman al clubului fiind în măsură să şi „concureze” cu orice specialişti în domeniul cultural din oraşul Nădlac.
Felicitări organizatorilor precum şi tuturor celor care au participat la prezentarea evocării, recitatorilor şi interpretului de muzică uşoară şi populară românească şi slovacă, Radomir Karkuş.

VEZI O GALERIE FOTO AICI!



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Vlad în 24.05.12
clar e promisiune electorala, dar cat tupeu poate avea Falca! dupa ce a facut ...
Dan în 24.05.12
Falca va pierde alegerile
@Josef în 24.05.12
corect! din pacate stampila e la prosti!
Kovacs în 24.05.12
da, da, iar ar vrea Falca sa indatoreze orasul asta si pe noi, aradenii...cre ...
josef în 24.05.12
Asta e cel mai bun, echidistant si la obiect material pe care l-am citit in t ...
VLAD în 24.05.12
IN SFARSIT ALTCEVA DECAT POLITICA BAT-O VINA CA NE-AM SATURAT!
ppoonnttaa în 24.05.12
Ma, nu v-a zis nimeni ca sunteti penibili? atunci, va zic eu!
luigy în 24.05.12
daca-i finul lui Maduta, atunci sigur este competent, Nasu are grija sa-l coo ...
Norbert în 24.05.12
in sfarsit cineva care-i cere ceva normal lui Ponta, ca restul sunt anormali. ...
stolofan în 24.05.12
stati flexati ca nu contati,sunteti o adunatura de frustrati cu aere de intel ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891