Deşi nu mai deţin funcţii politice de ani de zile, observ în ultimul timp o preocupare obsesivă din partea primarului Falcă, a opoziţiei şi a unor pseudo-consultanţi politici (deopotrivă „lideri” civici) pentru statutul meu politic ori civic.
Să punem, aşadar, lucrurile la punct...
De mai mult de 4 ani, zi de zi, sunt pe baricada societăţii civile. În dezbateri publice, în conferinţe de presă, în Consiliul Local, la întâlniri cu sindicatele, cu asociaţiile civice sau cu cetăţenii. Nu am reprezentat nici un partid, nici de la putere, nici din opoziţie. Nu am reprezentat nici măcar partidul pentru care am candidat – PNŢCD.
În toţi aceşti ani am făcut, în numele cetăţenilor, ceea ce partidele trebuiau să facă. Am propus proiecte, am propus alternative, am venit cu soluţii – aşa cum trebuia să facă puterea. Am criticat, cenzurat şi sancţionat greşelile puterii – aşa cum trebuia să facă opoziţia.
Am luptat pentru taxe rezonabile, pentru un preţ corect al căldurii, pentru un buget echilibrat. Am promovat proiecte pentru un mediu curat. Am luptat pentru apărarea identităţii Aradului şi pentru respectarea regulilor de urbanism. M-am opus abuzurilor şi deciziilor greşite. M-am bătut în instanţă pentru dreptul arădenilor la întruniri publice. Toate le-am făcut împreună cu Societatea Civilă ajutat de prietenii mei din Mişcarea Arădeană. Nimic pentru politică sau pentru vreun partid.

Ce nu reprezint
Asemeni majorităţii cetăţenilor Aradului, nu mă simt reprezentat de nici unul din partidele momentului. Partidul pe care îl iubesc, PNŢCD, a devenit un club închis disputat de politicieni mediocri – negustori en-détail cu vânzare la Palatul Cotroceni. În sedii, pe pereţi, au rămas tablourile lui Maniu şi Coposu şi mai avem încă privilegiul de a saluta ultimii seniori în viaţă, cei care au spălat cu suferinţa lor obrazul Patriei. Alături de aceste icoane şi de o mână de oameni de bună credinţă, s-a lipit o adunătură pestriţă de rataţi, frustraţi, ezoteric-naţionalişti şi panglicari – majoritatea angajaţi în palavre interminabile şi multă, multă inacţiune.
În urmă cu 2 ani mi-am dat demisia din toate funcţiile politice locale sau centrale. Nu pentru că acele funcţii în partid ar fi avut vreo relevanţă. Cât de mult mai contează azi PNŢCD? Am rămas simplu membru cu „cotizaţia la zi” şi asta doar pentru respectul pe care îl datorez generaţiei care a plătit cu ani de temniţă grea dreptul nostru la demnitate. Am marcat astfel despărţirea mea de ceea ce numim „clasa politică”. A fost doar consfinţirea unei atitudini cultivate consecvent timp de 17 ani – aceea de moralitate, reformă, deschidere şi înnoire a vieţii publice.

Drumul meu
Prin participare la viaţa publică eu înţeleg exercitarea dreptului de a avea obligaţii. Deşi lucrez în mediul privat, îmi place postura de consilier. Atunci când studiez legislaţie, când scriu hotărâri, când propun amendamente sau apăr punctul de vedere al oamenilor sunt în mediul meu. Susţin ideea de consilier pro-bono, neretribuit. Nu mă interesează ce se întâmplă la Bucureşti sau Bruxelles. Sunt interesat de viaţa publică locală, de Arad, de arădeni.
Mulţi concetăţeni au încă impresia că în Arad s-a făcut totul şi s-a făcut bine. Cât de fals. În Arad s-au făcut lucrări mari, fără nici o viziune, cu enorm de mulţi bani la un nivel calitativ extrem de scăzut. În mod triumfalist s-au confecţionat clasamente false: Aradul a depăşit Oradea, Clujul, Timişoara (sic!)
Societatea civilă are datoria să rămână lucidă. Să arate că Aradul poate fi altfel, că lucrările se pot face durabil cu costuri acceptabile, că putem redeveni un oraş verde unde sănătatea oamenilor e prioritară „dezvoltării cu orice preţ”, că putem opri ruralizarea culturală care ne îneacă. Pentru acest drum am ales, cu mulţi ani în urmă, să las deoparte politica stearpă de partid şi să mă implic în viaţa publică vie, care zideşte.
 

Comentarii (7)

STIRI ARAD