Flash news:
 
<< Înapoi

Expo Arad International, cel mai important centru expoziţional din zona de vest şi din euroregiune



13.02.12 de O.T.

Expo Arad International va deveni, odată cu finalizarea celui de al treilea pavilion expoziţional, cel mai atractiv centru de acest gen din regiune iar în contextul parteneriatului cu complexul expozitional din Bekescsaba, chiar şi din euroregiune, a anunţat conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Arad. Un rol major în acest sens, consideră Nicolae Băcanu, preşedintele CCI Arad, îl are poziţionarea europeană a Expo Arad International şi faptul că se află în imediata apropiere a coborârii de pe autostradă. Din acest punct de vedere, alte centre expoziţionale, cum ar fi cel din Timişoara, de exemplu, sunt dezavanajate.

Târguri auditate şi apariţii în cataloage
„Mergem pe ideea de a face din Expo Arad International un târg regional, care să fie atractiv şi pentru expozanţii din străinătate”, a declarat Nicolae Groşan, directorul general al CCI Arad.
Acesta a adăugat că, începând din luna august a acestui an, vizitatorii târgurilor vor primi carduri magnetice, care vor fi activate în momentul în care se intră la târg şi dezactivate în momentul când posesorii părăsesc pavilioanele expoziţionale. „Vom avea astfel o evidenţă clară a numărului de vizitatori. Vom şti cât a stat fiecare vizitator şi ce standuri a vizitat. E foarte important acest lucru, pentru a vedea ce anume prezintă interes pentru vizitatori”, a spus Groşan.
Directorul CCI Arad a mai declarat că târgurile de agricultură şi medicină vor fi auditate şi vor apărea în cataloagele de specialitate din Europa de Est.

Concurenţa mall-urilor
Preşedintele CCI Arad, Nicolae Băcanu, a adus în discuţie şi concurenţa pe care mall-urile o fac complexului expoziţional  în ceea ce priveşte organizarea de târguri. „În ultimul timp se observă o concurenţă din partea marilor magazine, care organizează şi ele diferite târguri şi expoziţii. Noi nu dorim să monopolizăm piaţa şi putem să acceptăm că poate fac unele lucruri mai bine. Sunt anumite târguri, de mai mică amploare, care se pot face şi acolo, dar sunt şi multe târguri care nu se pot ţine decât aici, unde sunt condiţii pentru a se putea desfăşura”, a declarat Băcanu.
 

Târguri şi expoziţii specializate
De remarcat, că Expo Arad Internaţional se axează anul acesta pe organizarea târgurilor şi expoziţiilor specializate, programul expoziţional cuprinzând următoarele evenimente:
Petreceri de Vis: 3 – 5 februarie (desfăşurat deja)
Confort Construct & Instal 22 – 25 martie
Protect 22 – 25 martie
Salon Tehnic 22 – 25 martie
Gardenia 19 – 22 aprilie
Estival 19 – 22 aprilie
MobilAR 19 – 22 aprilie
Transport-Ar 7 – 10 iunie
Salonul Internaţional Auto Arad 7 – 10 iunie
Arad Fasion Festival – august
Agromalim 6 – 9 septembrie
Ecomediu 10 – 12 octombrie
Ar-Medica 1 – 3 noiembrie.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Vlad în 24.05.12
clar e promisiune electorala, dar cat tupeu poate avea Falca! dupa ce a facut ...
Dan în 24.05.12
Falca va pierde alegerile
@Josef în 24.05.12
corect! din pacate stampila e la prosti!
Kovacs în 24.05.12
da, da, iar ar vrea Falca sa indatoreze orasul asta si pe noi, aradenii...cre ...
josef în 24.05.12
Asta e cel mai bun, echidistant si la obiect material pe care l-am citit in t ...
VLAD în 24.05.12
IN SFARSIT ALTCEVA DECAT POLITICA BAT-O VINA CA NE-AM SATURAT!
ppoonnttaa în 24.05.12
Ma, nu v-a zis nimeni ca sunteti penibili? atunci, va zic eu!
luigy în 24.05.12
daca-i finul lui Maduta, atunci sigur este competent, Nasu are grija sa-l coo ...
Norbert în 24.05.12
in sfarsit cineva care-i cere ceva normal lui Ponta, ca restul sunt anormali. ...
stolofan în 24.05.12
stati flexati ca nu contati,sunteti o adunatura de frustrati cu aere de intel ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891