Filarmonica de Stat din Arad, apreciată şi peste hotare
07.12.11 de D.T.
Valoarea actului artistic care are loc la Filarmonica de Stat din Arad a fost certificată de prezenţa artiştilor arădeni la două turnee internaţionale, care s-au desfăşurat cu puţin timp în urmă. Primul turneu a aparţinut Orchestrei Simfonice, în perioada 17-23 noiembrie, concerte având loc la Cultuurcentrum Zwaneberg din localitatea belgiană Heist op den Berg, în sala Conservatorului Regal din Bruxelles şi la Centrul Kodaly din localitatea maghiară Pecs.
Şi mai recent însă, la invitaţia Consulatului român din Strasbourg, unde se află sediul Parlamentului European, Corul Academic a susţinut două concerte prilejuite de Ziua Naţională a României. Primul concert a avut loc la Consiliul Europei, iar cel de-al doilea a fost susţinut în Catedrala Saint Maurice din Strasbourg, ambele în data de 1 decembrie. La Consiliul Europei, Corul Academic a intonat cele două imnuri, respectiv Imnul Naţional al României şi pe cel al Europei. Programul pregătit pentru cel de-al doilea concert a cuprins lucrări din repertoriul folcloric românesc, piese sacre semnate de compozitori români, printre care şi Alin Văcean cu un „Tatăl nostru” compus într-un limbaj contemporan şi colinde tradiţionale. Cele două concerte au fost dirijate de Daniel Robert Rădoiaş.
La invitaţia Consulului Marcel Alexandru, Corul Academic a vizitat şi Parohia Ortodoxă Română din Strasbourg, precum şi Biserica Ortodoxă din localitatea germană Baden-Baden, construită între anii 1863-1866, de către principele român Mihail Sturdza.
Aprecierile de care s-au bucurat artiştii interpreţi ai filarmonicii arădene au întrecut cele mai optimiste aşteptări. Domnul Marcel Alexandru, Consulul General al României la Strasbourg, a declarat: „De şase ani, de când deţin acest mandat de consul al României, am solicitat autorităţilor locale din mai multe judeţe din ţară, recunoscute pentru valoarea actului artistic ce se desfăşoară în instituţiile lor de cultură, de a ne pune la dispoziţie, cu ocazia unor evenimente importante ce au loc aici, la Consiliul Europei de la Strasbourg, ansambluri muzicale profesioniste. Anul acesta, autorităţile locale din Arad, mă refer în special la primarul Gheorghe Falcă, au răspuns pozitiv invitaţiei noastre. În acest fel, Corul Academic al Filarmonicii de Stat din Arad ne-a onorat cu prezenţa chiar de Ziua Naţională a României. Vă mărturisesc că dintre toate ansamblurile corale care au susţinut concerte aici, corul din Arad a excelat, evidenţiindu-se prin valoare faţă de toate celelalte de până acum“.
Record de abonamente vândute
Concertele susţinute de filarmonica arădeană se bucură de apreciere nu numai în străinătate. Numărul abonamentelor care s-au vândut de la începutul stagiunii, din octombrie, până în prezent este de 119, ceea ce constituie un adevărat record, având în vedere că în anii precedenţi vânzarea era doar de ordinul zecilor.
Nici numărul de bilete vândute nu este unul redus, în ciuda cererii ridicate de abonamente dar şi a lipsei scaunelor din sala de concerte. În cele două luni şi jumătate de la începutul stagiunii 2011-2012, recordul de bilete vândute a fost în seara de 4 noiembrie, la Medalionul dedicat lui Johann Sebastian Bach – 614 bilete. Alte concerte care s-au bucurat de bilete vândute într-un număr foarte mare au mai fost: Medalion Beethoven (20 octombrie) – 495 bilete; Seara de Operă din data de 13 octombrie – 428 bilete; Călătorie în lumea Jazzului (17 noiembrie) – 450 bilete sau Gospel şi Negro Spiritual (24 noiembrie) – 320 bilete vândute. La toate aceste concerte a fost necesară suplimentarea numărului de scaune.
Florin Croitoru pe scena arădeană Următorul concert susţinut pe scena mare a Filarmonicii de Stat din Arad, va avea loc joi, 8 decembrie, cu începere de la ora 19.00, fiind susţinut de Orchestra Simfonică dirijată de maestrul Dorin Frandeş. Solistul concertului este violonistul de renume mondial, Florin Croitoru, considerat de presa austriacă drept „solistul fenomenal” cu o „tehnică perfectă”, în urma debutului său în aprilie 1994 cu Filarmonica din Viena. Florin Croitoru a cuprins deja în agenda sa concertistică peste 300 de apariţii pe scene din Europa, Japonia, Africa de Sud, Noua Zeelandă şi SUA şi este câştigătorul unor importante competiţii internaţionale, printre care premiul I la Concursul „Fritz Kreisler” de la Viena (1992).
Programul concertului de joi seara va cuprinde: Adagio de Tomaso Albinoni; Concerto grosso op.6 nr.8 în sol minor „Per la Notte di Natale” de Arcangello Corelli, iar după pauză Anotimpurile de Antonio Vivaldi.
În pauza concertului va avea loc lansarea volumului „Arad – spaţii în care a răsunat muzica“ – autor fiind maestrul Dorin Frandeş. Volumul a fost editat cu sprijinul Fundaţiei Educaţio Arad şi International Needs România.
Ultimele concerte ale anului
În data de 15 decembrie, de la ora 19.00, în sala mare a Palatului Cultural din Arad, Filarmonica de Stat organizează „Concert de Crăciun“. Dirijor va fi Lorenzo Tazzieri, iar solistă Mirella Di Vita, ambii din Italia. Din program vor face parte lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski, Otto Nicolai, Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Georges Bizet, Jules Massenet, Cesar Franck, Adolph Adam sau Irving Berlin.
Anul 2011 se încheie cu două concerte de colinde, susţinute de Corul Academic acompaniat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Arad. Dirijorii ambelor concerte vor fi Daniel Rădoiaş şi Alin Văcean. Programul serilor din 21 şi 22 decembrie va cuprinde cântece de Crăciun din repertoriul românesc şi universal.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.