Flash news:
 
<< Înapoi

Florin Galiş solicită administraţiei locale să deszăpezească integral oraşul



08.02.12 de D.T.

Florin Galiş, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, critică administraţia locală pentru felul în care a fost deszăpezit oraşul. „Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă ca urmare a căderilor de zăpadă şi a gerului, situaţia din Municipiul Arad a devenit îngrijorătoare. Constatăm că majoritatea străzilor şi străduţelor nu au fost deszăpezite iar când spunem deszăpezire ne referim nu doar la maşina (de gunoi) dotată cu plug care face o «plimbare» pe străzile principale şi aruncă zăpada pe marginea străzilor, acolo unde, unii gospodari tocmai îşi deszăpeziseră trotuarele, ci ne referim la acţiunea de a degaja străzile de această mare cantitate de zăpadă. Nu am văzut nici un camion care să fie încărcat cu zăpadă şi apoi aceasta să fie transportată în afara oraşului şi deversată în Mureş. De aceea plătim, cu bani grei, deszăpezirea oraşului. Nu e suficient ca edilul şef să facă o plimbare în maşina Polarisului pentru a fi văzut de vecinii săi că se implică în deszăpezirea cartierului”, a declarat Florin Galiş, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad.
Organizaţia PNL Arad solicită ca în termen de o săptămână prin implicarea autorităţilor, Aradul să fie deszăpezit integral. „Să nu aşteptăm «mila» soarelui care să topească zăpada, pentru că nu soarele încasează bani grei pentru deszăpezire. În caz contrar, cerem administraţiei arădene să rezilieze imediat contractul de deszăpezire şi să organizeze imediat o licitaţie corectă şi serioasă pentru ca aseastă operaţiune de deszăpezire să se realizeze cu firme specializate pe domeniu şi cu termeni contractali categorici. Să terminăm cu protecţia unor aşa-zise firme de salubrizare care, pentru că sunt bune cotizante în campania electorală, sunt tolerate pe piaţa economică arădeană”, a mai precizat Florin Galiş.
În asentimentul preşedintelui Organizaţiei Municipale este şi Ionel Ciupe, vicepreşedintele PNL Arad, care a remis zilele trecute un comunicat de presă pe aceeaşi temă.



Comentarii (15)

cristi - la 08 02 2012 ora 19:42



Vrei sa arunci zapada in mures?Halal simt civic si ecologic ai! Si mai vrei te pomeni sa te si votam. Vai de tine.


victor - la 08 02 2012 ora 19:41



Florine, un sfat : Nu te juca cu focul ca te arzi mai tare decat esti deja.


andrei - la 08 02 2012 ora 19:40



Mai copile, daca primaria iti dadea sa salubrizezi orasu asa cum ai vrut tu cu sleahta ta de PNL-isti mai vorbeai acum?


mircea - la 08 02 2012 ora 19:38



Vezi ma Florinel ca nu prea e bine ce vrei tu cu aruncatul zapezii in Mures ca se polueaza, dar tu nu stii de astea ca esti mic, mic, mic, de tot.... stii tu ce vreau sa zic. adica si la propriu si la figurat.


maria - la 08 02 2012 ora 19:36



Ba , Florine daca tot e sa o dai pe politica poate ar fi bine sa treci pe la partid ca asa ai vedea si tu chiar orb fiind ca nu e zapada pe bulevard de 2 zile.


kkt cu mac - la 08 02 2012 ora 17:54



@E s-o plimbat numa pa centru d-aia are impresia ca ii curatat 85%


Eu - la 08 02 2012 ora 16:12



Noris, ai perfecta dreptate in ceea ce spui!
"E" - Cred ca ar trebui sa inveti sa scrii corect si doar dupa aceea sa incerci sa le dai altora indicatii! In aceasta dimineata se circula greu in aproape tot orasul iar tu spui ca drumurile sunt curate in proportie de 85%. Cred ca ai o problema!


noris - la 08 02 2012 ora 14:35



trebuie sa recunoastem ca iarna grea de anul acesta a avut un aliat de nadejde in ticalosia,incompetenta si indolenta administratiei publice locale pentru a face viata aradenilor si mai grea.


E. - la 08 02 2012 ora 13:59



si nu inteleg de ce se pune o poza de sambata la articolul de azi. daca sar fi facut o poza azi, sar putea vedea oricine ca drumurile sunt curatate 85 %


E. - la 08 02 2012 ora 13:56



Deja si zapada e implicata in lupta politica :D azi maine zicem ca e vina vreunui partid ca a nins, poate au mituit norii sa ninga 3-4 zile. :DDD Domnule Florin Galis, iati o lopata si apucate de dezapezit iti dorim spor, aratane tu cum trebuie facut bine :DD


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Virgil Florea în 24.05.12
Strategia candidaţilor, îmi pare rău s-o spun apare naivă ...
Vlad în 24.05.12
clar e promisiune electorala, dar cat tupeu poate avea Falca! dupa ce a facut ...
Dan în 24.05.12
Falca va pierde alegerile
@Josef în 24.05.12
corect! din pacate stampila e la prosti!
Kovacs în 24.05.12
da, da, iar ar vrea Falca sa indatoreze orasul asta si pe noi, aradenii...cre ...
josef în 24.05.12
Asta e cel mai bun, echidistant si la obiect material pe care l-am citit in t ...
VLAD în 24.05.12
IN SFARSIT ALTCEVA DECAT POLITICA BAT-O VINA CA NE-AM SATURAT!
ppoonnttaa în 24.05.12
Ma, nu v-a zis nimeni ca sunteti penibili? atunci, va zic eu!
luigy în 24.05.12
daca-i finul lui Maduta, atunci sigur este competent, Nasu are grija sa-l coo ...
Norbert în 24.05.12
in sfarsit cineva care-i cere ceva normal lui Ponta, ca restul sunt anormali. ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891