Guvernul a prelungit termenul până la care agenţii economici se pot înscrie în Revisal
03.11.11 de D.T.
Agenţii economici îşi pot înscrie sau actualiza datele în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor până la 15 decembrie 2011, stabileşte o Hotărâre aprobată miercuri de Guvern. Executivul a decis astfel prelungirea termenului de înscriere a acestor date de la 1 noiembrie 2011 la 15 decembrie 2011 în condiţiile în care, până la sfârşitul lunii octombrie, au transmis date pentru înscrierea în REVISAL 71% dintre angajatori. Dintre aceştia, 77% au transmis informaţiile on-line, iar 23% au depus formularele la ghişee.
Totodată, actul normativ clarifică elementele privind drepturile salariale care se completează în registrul de evidenţă a salariaţilor, respectiv, salariul de bază lunar brut şi sporurile aşa cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.