Flash news:
 
<< Înapoi

Igaş: "Săptămâna viitoare lucrările Senatului se vor debloca pentru că legea asistenţei sociale va fi adoptată tacit"



26.10.11 de D.T.

Senatorul PDL Constantin Traian Igaş a declarat miercuri, după ce şedinţa plenului Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum, că speră ca săptămâna viitoare situaţia de blocaj din Senat să îşi găsească rezolvarea, inclusiv prin faptul că pentru legea asistenţei sociale se va împlini, în data de 3 noiembrie, termenul de adoptare tacită.
„Trebuie să putem debloca lucrările Senatului pentru a dezbate ceea ce avem pe ordinea de zi. Săptămâna viitoare cred că lucrurile se vor debloca probabil şi prin faptul că legea susţinută de Ministerul Muncii (n.r. - legea asistenţei sociale) va trece prin adoptare tacită şi se va duce la Camera Deputaţilor. De aceea cred că nu va mai fi aşa de mare încrâncenare şi săptămâna viitoare. Liderii grupurilor din Opoziţie sper că vor avea o mai mare luciditate şi implicare şi că vor conştientiza faptul că Senatul nu trebuie să îl transformăm într-o sală unde să promovăm circul”, a spus Igaş, adăugând: „Senatul trebuie să redevină funcţional pentru că atmosfera a fost una prielnică promovării actelor normative, dar din păcate în ultimele săptămâni am intrat într-un con de umbră”.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Gigi în 24.05.12
Ar trebui sa ma simt vinovat ca ii lipsesc 2000 euro? Parca era vorba de un h ...
Virgil Florea în 24.05.12
Strategia candidaţilor, îmi pare rău s-o spun apare naivă ...
Vlad în 24.05.12
clar e promisiune electorala, dar cat tupeu poate avea Falca! dupa ce a facut ...
Dan în 24.05.12
Falca va pierde alegerile
@Josef în 24.05.12
corect! din pacate stampila e la prosti!
Kovacs în 24.05.12
da, da, iar ar vrea Falca sa indatoreze orasul asta si pe noi, aradenii...cre ...
josef în 24.05.12
Asta e cel mai bun, echidistant si la obiect material pe care l-am citit in t ...
VLAD în 24.05.12
IN SFARSIT ALTCEVA DECAT POLITICA BAT-O VINA CA NE-AM SATURAT!
ppoonnttaa în 24.05.12
Ma, nu v-a zis nimeni ca sunteti penibili? atunci, va zic eu!
luigy în 24.05.12
daca-i finul lui Maduta, atunci sigur este competent, Nasu are grija sa-l coo ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891