Ioan Cristina, despre Traian Băsescu: "Sunt limite peste care nu se poate trece!"
24.11.11 de O.T.
Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, consideră că în România, sub preşedinţia lui Traian Băsescu, s-a petrecut o gravă erodare a statului de drept şi a mecanismelor democratice, la care nu se poate asista pasiv. „Voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mâinile unui singur om, care dictează guvernului, care a constituit majorităţi false, care nu mai acceptă nici măcar în aparenţă puterea judecătorească. De aceea, demersul de suspendare a lui Traian Băsescu nu este o chestiune de agendă, nici un calcul de oportunitate, de şanse sau număr de voturi, ci o datorie pe care o avem de a nu trece cu vederea încălcarea legii fundamentale şi de a face toate eforturile pentru restabilirea unei ordini fireşti într-un stat de drept”, a declarat Ioan Cristina.
Liderul PNL a spus că, prin declanşarea acţiunii de suspendare, USL se opune unui preşedinte care negociază cu FMI în locul Guvernului, care se întâlneşte în taină cu membrii Curţii Constituţionale, care face sugestii în legătură cu cine să fie şeful CSM, insultă judecătorii, se războieşte cu justiţia şi declanşează un atac fără precedent împotriva ei şi o foloseşte în scopuri politice. „Sunt limite peste care nu se poate trece pur şi simplu, sunt fapte care nu au voie să rămână nesancţionate. Preşedintele care a încurajat şi încurajează nesocotirea instituţiilor statului, guvernarea fără Parlament şi coaliţiile bazate pe şantaj şi concesii împotriva interesului public, preşedintele care a anulat cu cinism statul social şi a condamnat la mizerie şi frig localităţi întregi conduse de alţi primari decât cei ai PDL trebuie suspendat din funcţie”, a mai declarat Ioan Cristina.
USL intenţionează să iniţieze o largă dezbatere publică în legătură cu procedura de suspendare, pentru a constitui un larg curent public în acest sens.
Comentarii (2)
MIELU - la 27 11 2011 ora 22:27
ion eba esti transexual? succesuri desi nu cred.
ion eba - la 24 11 2011 ora 19:28
corect,domnule cu nume de fata:e lucruri care se poate si lucruri care nu se poate!va dorim succesuri!!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
MIELU - la 27 11 2011 ora 22:27
ion eba esti transexual? succesuri desi nu cred.