Jandarmii arădeni i-au sărbătorit pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii spirituali ai jandarmeriei
08.11.11 de M.I.
Jandarmii arădeni i-au sărbătorit, marţi, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii spirituali ai Jandarmeriei Române. „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil întruchipează modele de sfinţenie, de tărie a credinţei în Dumnezeu şi statornicie în adevăr şi dreptate. Aceste modele îi însufleţesc şi călăuzesc pe cei aflaţi în slujba Binelui, în apărarea adevăratelor valori ce au păstrat vie fiinţa neamului românesc”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.
Manifestările dedicate acestei sărbători au avut loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. În deschidere s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios iar apoi au fost transmise mesajele adresate jandarmilor din partea comenzii Jandarmeriei Române şi a inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. La manifestări au luat parte reprezentanţi ai instituţiilor publice locale dar şi jandarmi veterani de război.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.