Flash news:
 
<< Înapoi

Jandarmul veteran Crăciun Pantea, la cea de a 102 aniversare!



11.01.12 de D.T.

Jandarmii arădeni, împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război Arad, rude şi prieteni, l-au sărbătorit miercuri pe veteranul de război lt.(r) Crăciun Pantea, care a împlinit 102 ani. 
Pantea Crăciun s-a născut la 11 ianuarie 1910, în localitatea Calacea, judeţul Bihor, iar în prezent locuieşte în municipiul Arad. La data de 5 aprilie 1932 a fost încorporat în rândul efectivelor de jandarmi, efectuând stagiul militar până în anul 1933, când a fost lăsat la vatră, cu gradul de sergent. La 11 octombrie 1943 a primit ordinul de concentrare care l-a trimis pe front în linia întâi, în cadrul Batalionului de Jandarmi din Divizia 19 Română. La data de 26 aprilie 1944 a căzut prizonier şi a fost ţinut în lagăr, departe de cei dragi, timp de şapte ani. S-a întors din prizonierat la 21 aprilie 1951.
La împlinirea celor 102 ani de viaţă, jandarmii arădeni, alături de toţi cei care i-au fost alături la acest moment aniversar, i-au adus în dar un tort i-au oferit o diplomă aniversară şi au închinat un pahar de şampanie în cinstea sa.
 

VEZI MAI MULTE FOTO AICI!



Comentarii (1)

B - la 12 01 2012 ora 1:10



LA MULTI ANI!


Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
pt antifalca în 24.05.12
daca vroiati sa dam jos cu Falca trebuia ca voi cei de la USL sa-l sustineti ...
Dan în 24.05.12
Praf in ochi...retehnologizare pe gaz...aceasta e o investitie pe termen scur ...
Gigi în 24.05.12
Ar trebui sa ma simt vinovat ca ii lipsesc 2000 euro? Parca era vorba de un h ...
Virgil Florea în 24.05.12
Strategia candidaţilor, îmi pare rău s-o spun apare naivă ...
Vlad în 24.05.12
clar e promisiune electorala, dar cat tupeu poate avea Falca! dupa ce a facut ...
Dan în 24.05.12
Falca va pierde alegerile
@Josef în 24.05.12
corect! din pacate stampila e la prosti!
Kovacs în 24.05.12
da, da, iar ar vrea Falca sa indatoreze orasul asta si pe noi, aradenii...cre ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891