Flash news:
 
<< Înapoi

Mircea Purcaru acuză Primăria că sfidează o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă



20.10.11 de O.T.

Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, l-a acuzat într-o conferinţă de presă pe primarul Gheorghe Falcă de faptul că nu respectă o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Este vorba despre hotărârea judecătorească potrivit căreia dispoziţia primarului de interzicere a adunărilor publice pe platoul din faţa Palatului Administrativ este nelegală. „În urmă cu doi ani şi jumătate, o organizaţie non-profit a dat în judecată Primăria pentru dspoziţia care interzicea adunările publice pe platoul din faţa Palatului Administrativ. În iunie 2008 Tribunalul Arad a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus anularea dispoziţiei primarului. Primăria a făcut recurs la Curtea de Apel Timişoara, pe care l-a pierdut în 4 februarie 2009. De doi ani de zile, primarul inculpat al Aradului nesocoteşte această hotărâre a instanţei. Cine-i dă dreptul să nesocotească o sentinţă definitivă şi irevocabilă?”, a spus Mircea Purcaru. Liderul PC a declarat că acesta este numai un exemplu de sfidare a legii, dintre cele – foarte multe – cu care societatea românească se confruntă zi de zi.



Comentarii (2)

Mirel - la 20 10 2011 ora 23:03



Nu va mirati domnule Purcaru ca nu respecta Falca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabila pentru ca la astia este sport de partid.


Gavril Popescu - la 20 10 2011 ora 21:19



Vizitati - www.gavrilpopescu.eu


Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
pt antifalca în 24.05.12
daca vroiati sa dam jos cu Falca trebuia ca voi cei de la USL sa-l sustineti ...
Dan în 24.05.12
Praf in ochi...retehnologizare pe gaz...aceasta e o investitie pe termen scur ...
Gigi în 24.05.12
Ar trebui sa ma simt vinovat ca ii lipsesc 2000 euro? Parca era vorba de un h ...
Virgil Florea în 24.05.12
Strategia candidaţilor, îmi pare rău s-o spun apare naivă ...
Vlad în 24.05.12
clar e promisiune electorala, dar cat tupeu poate avea Falca! dupa ce a facut ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891