Nouă migranţi din Tunisia, Maroc şi Algeria, reţinuţi de poliţiştii de frontieră arădeni
21.12.11 de M.I.
Poliţiştii de frontieră arădeni au reţinut nouă bărbaţi care au încercat să treacă ilegal, pe jos, frontiera romano-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. Migranţii proveneau din Tunisia, Maroc şi Algeria şi intenţionau să ajungă în Austria călăuziţi de un cetăţean roman. Aceştia au fost observaţi marţi seara, în jurul orei 22.00, de o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în timp ce se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei nouă au fost reţinuţi la aproximativ 50 de metri faţă de teritoriul statului vecin, la marginea de vest a localităţii Nădlac, în vegetaţia din apropierea liniei de frontieră. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de cinci cetăţeni tunisieni, trei marocani şi un algerian, cu vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani, care intenţionau să ajungă în Austria. Aceştia au fost transportaţi din Timişoara până în marginea localităţii Nădlac de cetăţeanul român Simisa V., în vârstă de 22 ani, domiciliat pe raza judeţului Timiş, cu un microbuz. Acesta a declarat că a transportat persoanele în cauză, până la Nădlac, de unde urmau să treacă frontiera pe jos până în Ungaria, de unde i-ar fi preluat din nou şi transportat până în Austria contra sumei de 500 de euro”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
Pe numele celor nouă persoane, poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar Simisa V. este cercetat pentru comiterea infracţiunii de călăuzire.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.