Flash news:
 
<< Înapoi

O delegaţie arădeană a vizitat sediul Parlamentului European (GALERIE FOTO)



23.11.11 de O.T.

Europarlamentarul Iosif Matula a fost gazda unei delegaţii de arădeni care a vizitat, la începutul acestei săptămâni, sediul Parlamentului European de la Bruxelles.
Delegaţia arădeană a fost condusă de europarlamentarul Iosif Matula la o întâlnire cu Mariana Cosac, conferenţiar la Parlamentul European, responsabil cu sectorul românesc şi coordonatoarea unei echipe de 12 persoane care se ocupă de primirea vizitatorilor.
Mariana Cosac şi Iosif Matula le-au prezentat vizitatorilor arădeni instituţiile Uniunii Europene şi le-au explicat care este rolul fiecăreia dintre ele. De asemenea, le-au vorbit şi despre derularea procesul legislativ în cadrul Parlamentului European, unde totul se bazează pe „negociere şi compromis”. Relaţiile dintre instituţiile europene au fost, de asemenea, detaliate în faţa asistanţei de Iosif Matula şi Mariana Cosac.
În final, a urmat o vizită prin impresionantul sediu al Parlamentului European, prilej cu care vizitatorii arădeni au fost invitaţi să vadă inclusiv sala de plen. Iosif Matula şi Mariana Cosac le-au explicat acestora modul în care se derulează şedinţele, precum şi dispunerea pe grupuri parlamentare a membrilor Parlamentului European.
De remarcat, că delegaţia arădeană a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, lângă Bruxelles, la înfrăţirea dintre Municipiul Arad şi localitatea Heist-op-den-Berg, precum şi la concertul extraordinar susţinut duminică seara în capitala europeană, la Conservatorul Regal, de Orchestra Filarmonicii de Stat Arad.
 

GALERIE FOTO



Comentarii (3)

Dakay - la 23 11 2011 ora 20:46



Mare realizare...


Lavinia - la 23 11 2011 ora 15:36



eu nu vad unde e primarul in toata treaba asta. se pare ca tu ai un fix cu primarul si de aceea te si bagi in seama


nelu - la 23 11 2011 ora 15:29



gurile rele spun ca pe primar nu l-au primit in sediul institutiei,datorita problemelor cu justitia;oare asa sa fie?eu nu cred...


Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
pt antifalca în 24.05.12
daca vroiati sa dam jos cu Falca trebuia ca voi cei de la USL sa-l sustineti ...
Dan în 24.05.12
Praf in ochi...retehnologizare pe gaz...aceasta e o investitie pe termen scur ...
Gigi în 24.05.12
Ar trebui sa ma simt vinovat ca ii lipsesc 2000 euro? Parca era vorba de un h ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891