O sută de mii de tone de cărbune energetic din rezerva de stat pentru CET Arad
28.12.11 de D.T.
O sută de mii de tone de cărbune energetic, atât va primi CET Arad din rezerva de stat a României. De asemenea, alte 3.000 de tone de păcură vor ajunge la CET Hidrocarburi Arad. Măsura a fost luată pentru asigurarea, pe perioada iernii, a energiei electrice şi termice pentru populaţie.
Decizia îi aparţine Guvernului care a hotărât scoaterea din rezerva de stat, sub formă de împrumut, până la 31 octombrie 2012, a unor cantităţi de cărbune energetic şi păcură pentru unele centrale electrice şi termice aflate sub autoritatea Ministerului Economiei sau în administrarea unor autorităţi locale. „Este vorba, la nivel naţional, despre o cantitate de peste 1,18 milioane de tone de cărbune energetic şi 137.000 de tone de păcură pentru 17 operatori economici. Măsura a fost luată pentru asigurarea, pe perioada iernii, a energiei electrice şi termice pentru populaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Împrumutul cantităţilor de păcură pentru trei dintre operatorii economici - CET Iaşi, SC Uzina Termoelectrică Giurgiu SA şi SC Electrocentrale Oradea SA - se poate face până la 31 martie 2012 numai după restituirea cantităţilor de combustibili împrumutate anterior.
Prezentăm mai jos operatorii economici şi cantităţile de combustibili ce vor fi împrumutate din rezervele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale:
S.C. Termoelectrica S.A. - 10.000 t păcură
S.C. Electrocentrale Bucureşti S.A. - 50.000 t păcură
S.C. Electrocentrale Galaţi S.A.–15.500 t păcură
S.C. Complexul Energetic Craiova S.A. – 300.000 t cărbune energetic, 4.500 t păcură
S.C. Complexul Energetic Turceni – 150.000 t cărbune energetic, 2.000 t păcură
S.C. Complexul Energetic Rovinari – 1.000 t păcură
S.C. C.E.T. Arad S.A. – 100.000 t cărbune energetic
S.C. C.E.T. Hidrocarburi S.A. Arad – 3.000 t păcură
S.C. C.E.T. Bacău S.A. – 250.000 t cărbune energetic, 5.000 t păcură
S.C. Uzina Termoelectrica Giurgiu S.A. – 5.000 t păcură (cu condiţia restituirii cantităţilor aprobate la împrumut prin OUG nr. 93/2010)
S.C. C.E.T. Govora S.A. – 250.000 t cărbune energetic, 5.000 t păcură
S.C. C.E.T. Iaşi S.A – 7.024,194 t păcură
S.C. C.E.T. Electrocentrale Oradea S.A – 30.000 t cărbune energetic, 6.500 t păcură (cu condiţia restituirii cantităţilor aprobate la împrumut prin OUG nr. 93/2010)
S.C: DALKIA Termo Prahova S.R.L. – 14.000 t păcură
S.C. Compania Locală de Termoficare Colterm SA Timişoara – 100.000 t cărbune energetic (cu condiţia restituirii cantităţilor aprobate la împrumut prin OUG nr. 93/2010), 3.000 t păcură
S.C. Modern Calor S.A. Botoşani - 3.000 t păcură
S.C. ACVACALOR S.A. Brad – 2.500 t păcură
Total = 1.180.000 t cărbune energetic şi 137.024,194 t păcură
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.