Flash news:
 
<< Înapoi

Obiectivul USL pentru alegerile din toamnă rămâne obţinerea majorităţii absolute



11.01.12 de O.T.

Victor Ponta, preşedintele PSD şi co-preşedintele USL, s-a aflat miercuri la Arad, într-o vizită de lucru, însoţit de foştii miniştri Ecaterina Andronescu şi Ilie Sârbu. Cu această ocazie, liderul social-democrat a susţinut o conferinţă de presă, alături de liderii USL, după care s-a întâlnit cu conducerile şi cu membri celor trei formaţiuni politice care alcătuiesc Uniunea la Arad.
În cadrul conferinţei de presă, Victor Ponta a susţinut că, în prezent, „nimeni nu spune că Regimul Băsescu poate fi schimbat de altcineva decât de USL”. „Alături de noi pot fi o mulţime de oameni care nu sunt neapărat membri ai USL. La Bucureşti, primarul general, domnul Oprescu, fără să fie membru de partid, va candida şi va fi alături de noi. Ieri (marţi – n.red.), la Timişoara, m-am întâlnit cu primarul oraşului, domnul Ciuhandu, mă voi întâlni la Sibiu cu domnul Johannis, care nu va fi niciodată membru al PSD, PNL sau PC. Dar, noi vorbim de oamenii care vor să face ceva bine în această ţară, nu de Băsescu sau de prietenii lui (…). Nu există decât două variante: ori rămân cu Băsescu – Boc şi cu PDL, ori merg cu Antonescu – Ponta şi cu USL”, a declarat, între altele, Victor Ponta.
În ceea ce priveşte alegerile, liderul PSD a precizat că obiectivul USL rămâne obţinerea majorităţii absolute. „Eu îmi doresc ca USL să obţină în urma alegerilor mai mult de 50% din numărul de mandate în Parlament, pentru a putea guverna singuri. Ceea ce nu înseamnă că va fi guvern PSD, PNL sau PC, ci va fi guvern USL. Dacă nu vom obţine peste 50 %, vom fi obligaţi să căutăm un sprijin din altă parte. Domnul senator Frunda a spus clar ce se va întâmpla în acest caz: USL va obţine peste 50%, UDMR va fi în opoziţie, iar dacă va avea sub 50%, va trebui să discute cu alţi parteneri. Problema nu este dacă USL va fi sau nu la guvernare, ci vacă va guverna singur. Dacă însă nu va putea guverna singur va negocia cu alte partide, cu excepţia PDL”, a mai adăugat Victor Ponta, preşedintele PSD.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
pt antifalca în 24.05.12
daca vroiati sa dam jos cu Falca trebuia ca voi cei de la USL sa-l sustineti ...
Dan în 24.05.12
Praf in ochi...retehnologizare pe gaz...aceasta e o investitie pe termen scur ...
Gigi în 24.05.12
Ar trebui sa ma simt vinovat ca ii lipsesc 2000 euro? Parca era vorba de un h ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891