Preşedintele a împlinit 60 de ani. Cu o zi înainte să îşi sărbătorească ziua, a mai călcat o dată principiul fundamental al Justiţiei. Apoi s-a retras în linişte să petreacă.
Nu mai are sens să insistăm asupra diferenţelor esenţiale între principiile unui stat de drept şi insistenţa cu care Traian Băsescu le repetă de ceva vreme judecătorilor să ţină cont în hotărârile lor de bugetul naţional. De criză şi de acţiunile incoerente ale Guvernului, care astăzi taie, mai reduce iar poimâine creşte la loc jumătate.
Am menţionat acest moment pentru că este mai mult decât simptomatic pentru felul în care preşedintele se raportează la valorile şi principiile ultime. Din „învăţăturile” către magistraţi înţelegem că totul e contextual. Dacă avem bani, dăm unele sentinţe. Dacă e criză şi buget de austeritate, atunci judecăm cu totul altfel. În republica lui Traian Băsescu, dreptatea şi justiţia se relativizează într-atât încât devin dependente de economie.
Pe lângă uriaşele probleme de fond pe care le aveam oricum în justiţie, în lipsa unei reforme adevărate şi profunde a sistemului, preşedintele ne spune că în criză trebuie sa relativizăm şi cel mai universal dintre concepte - dreptatea. Dacă nu am bani să îţi dau, dar am puterea, atunci dreptatea va fi întotdeauna de partea mea - acesta e chipul reformei şi modernizării promise de acelaşi preşedinte al tuturor românilor.
În cazul ăsta, România ar trebui să anunţe şi CEDO că ia o pauză de la punerea în aplicare a deciziilor sale, întrucât pe aici criza împarte dreptatea, nu instanţele şi legile. Să nu se mai mire nimeni dacă mâine vom fi martorii unui protest general în faţa hotărârilor judecătoreşti. Pentru că fiecare „păgubit” poate să ceară instanţei să-i indice „sursa de finanţare” de unde să execute.
Această perspectivă pe care Traian Băsescu o impune justiţiei reflectă foarte bine, din nefericire, filosofia de viaţă a preşedintelui, pentru care nimic nu este imuabil, universal valabil, ci totul este schimbător, negociabil, numai bun de reevaluat în funcţie de interesele, necesităţile sau nevoile de moment. Cine cunoaşte cât de cât viaţa politică a lui Traian Băsescu înţelege foarte bine cât de fragile sunt pentru el toate valorile, principiile şi judecăţile.
Principiul etern al preşedintelui, după care s-a călăuzit în întreaga sa carieră politică, a fost că totul se poate discuta. Iar dacă totul este discutabil, dacă nimic nu este etern valabil, atunci totul este relativ. Ceea ce astăzi este rău, mâine va fi bun şi viceversa. Meditati două minute la ultimii 10 ani din activitatea politică a lui Traian Băsescu şi veţi descoperi că tot ce a spus ieri a contrazis astăzi iar ceea ce a promis şi a jurat săptămâna trecută a călcat în picioare peste o lună.
Exemplele sunt infinite şi se întind pe întreaga durată a celor 21 de ani de politică pe care Traian Băsescu i-a executat doar înspre propriul folos şi unica împlinire personală. Ar fi mult mai uşor să găsiţi o singură promisiune, vorbă sau judecată făcută de către Traian Băsescu şi pe care să o fi respectat. Sau cel puţin o previziune. Recunosc, oricât am încercat să descopăr cel puţin una, nu am reuşit. Pe temele şi subiectele mari, nu îmi revin în memorie decât vorbe care apoi au fost contrazise, negate, încălcate, reevaluate sau re-judecate în funcţie de alte interese.
La fel de greu va fi şi să identificaţi oamenii cărora Traian Băsescu le-a rămas, în politică, un prieten, partener sau asociat fidel de-a lungul anilor. Pâna şi Emil Boc tremură sau ştie prea bine ce îl va aştepta. Un singur lucru poate că rămâne benefic de pe urma unui astfel de politician - dezbinarea şi fractura pe care le-a provocat la nivelul societăţii, zvârcolirea şi învrăjbirea tuturor românilor - poate că asta îi va trezi într-un final şi-i va face mai atenţi, mai înţelepţi şi mai experimentaţi.
Altfel, totul a fost de pomană.
 

Articol preluat de pe site-ul partener Ziare.com

Comentarii (2)

STIRI ARAD