Peste 2.800 de copii au vizitat anul acesta Parcul Natural Lunca Mureşului
12.12.11 de D.T.
Datele statistice prezentate de reprezentanţii administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului arată că în anul 2011, la programele de educaţie ecologică de la Centrul de Vizitare Ceala au participat 1.243 de copii din judeţele Arad (716 participanţi), Timiş (527) sau alte zone (60). Pe lângă aceştia, angajaţii parcului au mai lucrat cu 1.615 copii din localităţile limitrofe ariei protejate. În funcţie de vârstă, cei mai mulţi copii aparţin claselor I-IV, fiind urmaţi de cei de la grădiniţe şi clasele V-VIII.
Turiştii preferă excursiile în canoe Tot în anul 2011, au beneficiat în mod direct de serviciile turistice oferite de administraţia parcului circa 700 de persoane. Numărul total de turişti care au vizitat parcul este însă mult mai mare. Cele mai căutate servicii turistice au fost cele legate de cazarea la Centrul de Vizitare Ceala, excursiile în canoe şi închirierile de biciclete.
De asemenea, pagina de web a parcului www.luncamuresului.ro a fost vizitată în anul 2011 de 12.809 de persoane, spun reprezentanţii parcului.
Sursa foto: www.luncamuresului.ro
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.