Peste 65 000 de persoane au participat în 2011 la evenimentele organizate de Expo Arad Internaţional
20.12.11 de D.T.
În anul 2011, Expo Arad Internaţional şi-a diversificat paleta evenimentelor, organizând pe lângă cele 14 târguri şi expoziţii o serie de evenimente corporate, religioase, sportive, nunţi, petreceri, conferinţe şi seminarii. Au fost gazduite astfel alte 3 expoziţii, 18 nunţi, 11 evenimente corporate, 2 evenimente religioase, 3 evenimente sportive - Cupa Europeană: Romanian Open de Karate Kyokushin pentru tineret (17-18 ani) şi juniori (15-16 ani), Campionatul Naţional pentru Seniori Categoria A şi B şi Expo Tuning Show Arad – mai multe conferinţe, seminarii şi workshopuri, urmând ca anul să se încheie cu două petreceri de Revelion.
Pe parcursul celor 12 luni, Expo Arad a contabilizat nu mai puţin de 1.500 de expozanţi şi mai bine de 63.000 de vizititatori şi participanţi la diversele evenimente organizate sub cupola celor două pavilioane expoziţionale.
Sfârşitul de an a adus şi o modificare importantă în grila de târguri şi expoziţii, organizatorii renunţând pentru o perioadă la târgul destinat bunurilor generale, Daruri de Crăciun.
În anul 2012, Expo Arad Internaţional se va axa pe organizarea târgurilor şi expoziţiilor specializate, programul expoziţional cuprinzând următoarele evenimente: Petreceri de Vis: 3 – 5 februarie; Confort Construct & Instal 22 – 25 martie; Protect 22 – 25 martie; Salon Tehnic 22 – 25 martie; Gardenia 19 – 22 aprilie; Estival 19 – 22 aprilie; MobilAR 19 – 22 aprilie; Enreg 25 – 27 aprilie; Transport-Ar 7 – 10 iunie; Salonul Internaţional Auto Arad 7 – 10 iunie; Arad Fasion Festival – august; Agromalim 6 – 9 septembrie; Ecomediu 10 – 12 octombrie; Ar-Medica 1 – 3 noiembrie.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.