Flash news:
 
<< Înapoi

Premierul Boc şi ministrul Boagiu, în vizită de lucru pe şantierul autostrăzii Nădlac - Arad



20.10.11 de O.T.

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor Anca Boagiu, însoţiţi de de directorul general al CNADNR, Daniela Drăghia, de prefectul Aradului, Călin Bibarţ, de preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi de parlamentarii arădeni, au vizitat joi şantierul autostrăzii Nădlac – Arad.
Primul punct al vizitei a fost reprezentat de Lotul 1 al lucrărilor, în imediata apropiere a liniei frontierei româno - ungare.
Reprezentantul constructorului a oferit detalii tehnice legate de stadiul lucrărilor, explicându-i primului-ministru faptul că pe şantier lucrează în prezent în jur de 100 de utilaje iar numărul de muncitori va fi, în viitorul apropiat, de aproximativ 500.
Întrebat de presă în legătură cu desfăşurarea unor lucrări pe un teren care nu a fost expropriat anterior, constructorul a precizat că acest fapt s-a produs din cauza unor probleme tehnice legate de construcţia autostrăzii, premierul Boc solicitând să se găsească soluţii ca toată lumea să fie despăgubită conform legii în aşa fel încât să fie mulţumită.
Lucrările acestui şantier vizează execuţia a 22,18 km din autostrada Nădlac - Arad, valoarea totală a proiectului fiind de 382,959 milioane lei (fără TVA), din care reprezintă 85% reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Data finalizării lucrărilor este 10 aprilie 2013.
Delegaţia oficială şi-a continuat vizita pe şantier, făcând următoarea oprire la Lotul nr. 2. Acesta are o lungime de 16,664, constructorul având de realizat inclusiv legătura cu şoseaua de centură în regim de autostradă a municipiului Arad şi conexiunea dintre autostrada nouă şi Drumul Naţional 7 Nădlac – Arad. Valoarea totală a contractului se ridică la 411,489 milioane lei (fără TVA), din care contribuţia Comisiei Europene este de 85%, iar a Guvernului României de 15%. Termenul de finalizare a lucrărilor este 10 aprilie 2013.



Comentarii (4)

Gavril Popescu - la 20 10 2011 ora 22:10



Vizitati - www.gavrilpopescu.eu


Voiajori - la 20 10 2011 ora 21:00



Va plimba dracusorul la Arad la Ghitulica sa vedeti de unde se mai poate fura!!!!


Google - la 20 10 2011 ora 20:58



www.gavrilpopescu.eu


plimbareti - la 20 10 2011 ora 20:20



n-au avut ce face acasa ca la servicu la Bucuresti oricum nu fac nimic de cand au fost pusi in functii. sa le fie rusine!


Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891